Uciderea pruncilor nevinovați din Betleem, asemenea episodului stelei care i-a călăuzit pe Magi, face parte din evanghelia copilăriei după sfântul Matei. Înțelepții au întrebat unde este „regele iudeilor” (Mt 2,1), iar Irod — care se considera el însuși regele iudeilor — a pus la cale un plan viclean pentru a afla cine putea fi cel pe care îl vedea ca pe un posibil uzurpator. Le-a cerut Magilor să-i dea de știre la întoarcerea lor. Dar, când a aflat că aceștia s-au întors pe alt drum, „s-a înfuriat şi a trimis să fie ucişi, în Betleem şi în toate împrejurimile sale, toţi copiii de la doi ani în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi” (Mt 2,16).

Fragmentul din Evanghelie reamintește alte episoade din Vechiul Testament: și faraonul a dispus să fie uciși toți noi născuți iudei, așa cum povestește cartea Exodului, dar s-a salvat Moise, tocmai acela, care mai târziu a eliberat poporul (Ex 1,8-2,10). Sfântul Matei mai departe spune, că martiriul acestor copii se împlinește prorocirea lui Ieremia (Ier 31,15): poporul Israel a fost dus în exil, dar de aici Domnul l-a eliberat, conducându-l într-un nou exod spre Țara de făgăduință și promițându-i o alianță nouă (Ier 31,31). Așadar, sensul acestui pasaj pare clar: oricât s-ar strădui cei puternici ai lumii, nu pot opri planurile lui Dumnezeu de a-i mântui pe oameni.

În acest context trebuie analizată și caracterul istoric al martiriului pruncilor nevinovați, despre care avem doar această mărturie oferită de sfântul Matei. În logica cercetării istorice moderne se spune adesea: testis unus, testis nullus, mărturia unuia nu este suficientă.

Cu nimic mai puțin este ușor să ne închipuim, că uciderea copiilor din Betleem, un sat cu puțini locuitori, nu a fost una de proporții mari și, prin urmare, nu a fost consemnată în izvoarele istorice. În schimb, este sigur că cruzimea acestui episod este în acord cu brutalitatea de care dă dovadă Irod, așa cum o descrie istoricul Flavius Iosephus: Irod a poruncit înecul cumnatului său Aristobul când acesta devenise popular (Antichități iudaice, 15, 54-56); l-a ucis pe socrul său Hircan al II-lea (15, 174-178), pe un alt cumnat, Costobar (15, 247-251), și pe soția sa Mariamne (15, 222-239); în ultimii ani ai vieții, și-a ucis fiii Alexandru și Aristobul (16, 130-135), iar cu cinci zile înainte de moarte, l-a executat pe un alt fiu, Antipater (17, 145); în cele din urmă, a poruncit ca, la moartea sa, să fie omorâți câțiva notabili din regat, astfel încât locuitorii Iudeii să fie nevoiți să jelească moartea lui, vrând-nevrând (17, 173-175).

Bibliografie

A. Puig, Jesús. Una biografía, Destino, Barcelona 2005;

S. Muñoz Iglesias, Los evangelios de la infancia. IV, BAC, Madrid 1990;

J. Danielou, Los evangelios de la infancia, Herder, Barcelona 1969.