5 texte despre Îngerii Păzitori

Texte ale sfântului Josemaría Escrivá pentru a medita asupra realității și activității îngerilor păzitori în viața creștinilor.

Dumnezeule, care, în providenţa Ta negrăită, binevoieşti a-i trimite pe sfinţii îngeri să ne păzească, ascultă rugăciunea celor care Te imploră: dă-ne harul să fim pururi apăraţi prin ocrotirea lor şi să ne bucurăm în veci alături de ei în ceruri.

Colecta Sf. Liturghii Sfinților Îngeri Păzitori.


Bea din izvorul limpede al „Faptele Apostolilor”: în capitolul XII, Petru, eliberat din închisoare prin lucrarea Îngerilor, se îndreaptă spre casa mamei lui Marcu. —Nimeni nu vrea să-i dea crezare servitoarei, care afirmă că Petru e la ușă. „Angelus ejus est!” —O fi Îngerul lui!, spuneau ei. —Iată cu ce încredere îi tratau primii creștini pe Îngerii lor Păzitori. —Și tu?

Drum, 570

Nu putem pretinde ca Îngerii să asculte de noi… Dar avem în schimb certitudinea că sfinții Îngeri ne ascultă întotdeauna.

Forja, 339

Doamne, de-ar fi copiii Tăi un jăratec dogorâtor. Un jăratic ce aprinde scânteia în fiecare inimă de care se apropie… —Vei ajuta Tu scânteia aceasta să se prefacă într-un incendiu: îngerii Tăi – știu, am văzut – sunt foarte pricepuți să sufle peste jăratecul inimilor. …Și o inimă purificată în foc nu poate decât să-Ți aparțină.

Forja, 9

Cu mare bucurie ar ajuta Sfinții Îngeri Păzitori acel suflet care le-ar spune: „Vă invoc, Sfinți Îngeri, ca Mireasa din Cântarea Cântărilor, «ut nuntietis ei quia amore langueo» —pentru ca să-I spuneți că mor din Iubire pentru El”.

Drum, 568

Știu că-ți aduc o bucurie transcriindu-ți această rugăciune către Sfinții Îngeri Păzitori ai Tabernacolelor noastre:

O, Spirite Îngerești care păziți Tabernacolele noastre, unde odihnește zălogul de adorat al Sfintei Euharistii, apărați-O de profanări și păstrați-O pentru iubirea noastră.

Drum, 569