Evanghelia zilei de duminică: „L‑am văzut pe Domnul!”
Comentariu la Evanghelia Duminicii Divinei Milostiviri: „Adu‑ţi aici degetul şi priveşte‑Mi mâinile; adu‑ţi mâna şi pune‑o în coasta Mea şi nu fi necredincios, ci credincios”. Credinţa este un dar pe care trebuie să‑l cultivăm şi să‑l practicăm prin fapte zilnice; este darul adevăraţilor îndrăgostiţi de Domnul.
Evanghelia zilei de luni: A ne obișnui cu logica lui Dumnezeu
Comentariu la a doua luni din timpul Paștelui. „Rabi, știm că ai venit de la Dumnezeu ca învățător, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci tu dacă Dumnezeu nu este cu el”. Isus profită de uimirea lui Nicodim pentru a-l învăța logica divină, logica acțiunii Duhului Sfânt în interiorul nostru.
Evanghelia zilei de marți: Șarpele lui Moise și Crucea lui Cristos
Comentariu la Evanghelia: marțea din a doua săptămână a Paștelui. „După cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viața veșnică”. Crucea este o invitație de a primi viața pe care Dumnezeu ne-o oferă și de a fi vindecați de rănile și mizeriile noastre.
Evanghelia zilei de miercuri: A păstra curați ochii credinței
Comentariu la Evanghelia din miercurea din a doua săptămână a Paștelui: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (In 3,19). Faptele bune păstrează curați ochii credinței și ne permit să vedem și să recunoaștem iubirea pe care Dumnezeu o are pentru fiecare dintre noi.
Evanghelia zilei de joi: O schimbare de perspectivă
Comentariu la Evanghelia de joi din a doua săptămână a Paștelui: „Cel ce vine de sus este mai presus de toți” (In 3,31). Creșterea în credință în Cruce și în învierea lui Cristos înseamnă creșterea capacității noastre de a-l iubi pe Dumnezeu și pe ceilalți.
Evanghelia zilei de sâmbătă: Barca nu se va scufunda
Comentariul la Evanghelia de sâmbăta din a 2-a săptămână a Paștelui. „Eu sunt, nu vă temeți”. Mergând pe apă, Isus vine în întâmpinarea apostolilor ca să le aducă pace și să-i învețe că, prin credință, barca lor nu va fi învinsă de nicio furtună.
Evanghelia zilei de duminică: Tu știi că Te iubesc
Comentariu la Evanghelie din a 3-a duminică a Paștelui (Ciclul C): „Paște oile Mele”. Isus este unicul Păstor, iar misiunea lui Petru este în continuitate cu cea a Învățătorului: păstorirea lui Petru se naște din iubirea lui pentru Isus.
Evanghelia zilei de luni: Pentru a savura Euharistia
Comentariu la Evanghelia de luni din a 3-a săptămână a Paștelui. „Lucrați nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viața veșnică”. Euharistia poate să ne transforme viața și să o facă dumnezeiască, dacă ne apropiem de ea cu o credință aprinsă.
Evanghelia zilei de marți: Euharistia ne umple de viață
Comentariu la Evanghelia de marți din a 3-a săptămână a Paștelui. „Isus le-a răspuns: Eu sunt pâinea vieții”. Isus Cel înviat ne așteaptă în Euharistie pentru a ne dărui viața Sa și a ne umple de acea energie cu care transformăm lumea.