Evanghelie (Lc 10,13-16)
„Vai ție, Corazin, vai ție, Betsaida! Căci dacă s-ar fi făcut în Tir și Sidon minunile săvârșite în voi, de mult s-ar fi convertit, îmbrăcându-se în sac și punându-și cenușă pe cap. De aceea la judecată va fi mai ușor pentru Tir și Sidon decât pentru voi. Și tu, Cafarnaum, oare vei fi înălțat până la cer? Până în iad te vei prăbuși.
Cine vă ascultă pe voi pe mine mă ascultă. Cine vă disprețuiește pe voi pe mine mă disprețuiește, iar cine mă disprețuiește pe mine îl disprețuiește pe cel care m-a trimis”.
Comentariu la Evanghelie
Domnul Își deschide inima cu tânguiri de iubire. După ce i-a instruit pe șaptezeci și doi dintre discipolii Săi pentru prima misiune apostolică, Se plânge de împietrirea inimii și de orbirea față de vestirea venirii Împărăției lui Dumnezeu a acelor cetăți care fuseseră martore la atât de multe și atât de mari minuni. Pentru a le clătina, Domnul le vorbește despre judecată și despre iad, despre respingerea celor care refuză pacea, care se manifestă în Isus Cristos, Domnul nostru.
Astăzi, noi continuăm să fim martori ai unor minuni mari, nu doar în cauzele de beatificare sau canonizare, ci și a atâtor minunății pe care harul le lucrează în noi și în persoane apropiate și, dacă n-ar fi așa, ar trebui să strigăm: „Doamne, fă să văd!” (Mc 10,51). Să văd minunățiile pe care le realizează mila Ta.
Este posibil ca Isus Cristos să treacă frecvent pe lângă noi și să ne vorbească prin cuvintele unui prieten sau ale unui preot, iar noi să nu dăm atenție sau să disprețuim ceea ce ni se spune, pentru că gândurile noastre sunt altele. În astfel de cazuri, este bine să ne amintim ceea ce ne spune Duhul Sfânt în Sfânta Scriptură: „Dacă azi auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile” (Evr 3,15), deschideți larg ușile lui Isus Cristos.
Glasul Domnului se distinge pentru că ne invită să dăm ce este mai bun din noi în diferitele momente ale vieții noastre, cu o exigență blândă. Și o face pentru că este în joc fericirea noastră și a altora. Nu doar voința rea este cauza împietririi inimii, ci și neglijența, lenea care duce la respingerea cerințelor divine cu un „nu” sau cu un „mâine, apoi, pe urmă[1].
[1] Cf. Drum, nr. 251