Evanghelie (Mt 13, 54-58)

Venind în locul lui natal, îi învăța în sinagoga lor, așa încât ei se mirau și spuneau: „De unde are el înțelepciunea aceasta și aceste puteri? Nu este oare acesta fiul lemnarului? Nu se numește mama lui Maria, iar frații lui: Iacob, Iosif, Simon și Iuda? Și surorile lui oare nu sunt toate la noi? De unde, deci, are el toate acestea?” Și erau scandalizați de el. 

Dar Isus le-a zis: „Un profet nu este disprețuit decât în patria lui și-n casa lui”. 

Și nu a făcut acolo multe minuni, din cauza necredinței lor.

Comentariu la Evanghelie

Isus se întoarce în cetatea Sa, la Nazaret. Locul copilăriei și al tinereții Sale. Unde a învățat de la Iosif meseria de tâmplar.

Este și locul credinței, casa Mariei și a lui Iosif. Locul din lume unde Cuvântul s-a făcut trup, datorită unei femei care s-a adâncit în planul lui Dumnezeu și unui bărbat care a îndrăznit să viseze visurile lui Dumnezeu.

Și este, de asemenea, locul necredinței. Isus se întoarce în cetatea Sa și se întâlnește cu oameni care nu deschid ușa lucrării Sale mântuitoare, pentru că rămân ancorați într-o privire îngustă, mică, limitată. Incapabili să-L vadă în Isus pe Fiul lui Dumnezeu.

Poporul recunoaște uimit minunile lui Isus. „De unde are acesta o asemenea înțelepciune și puteri?” se întreabă cu admirație. Dar, în același timp, Îl încadrează pe Isus în schema lor îngustă și săracă, în viziunea lor orizontală asupra vieții: este fiul lui Iosif și al Mariei, unul dintre noi, încă unul.

Nu vor să-L vadă în Isus pe Fiul lui Dumnezeu, pe prorocul care vorbește în numele lui Dumnezeu.

Într-un fel, ni se poate întâmpla și nouă același lucru privind propria viață. Ca să ajungem să fim noi înșine trebuie să descoperim în dimensiunea noastră orizontală, în viața noastră de zi cu zi, adevărata noastră identitate: suntem fii ai lui Dumnezeu, chemați să vorbim în numele lui Dumnezeu.

Relațiile noastre familiale, munca noastră, calitățile și talentele noastre, prieteniile noastre, istoria noastră, nu sunt suficiente pentru a explica cine suntem. Avem nevoie să pășim într-o dimensiune verticală. Să trăim în această lume așa cum suntem cu adevărat: fii ai lui Dumnezeu.

În familia noastră, în munca și activitățile noastre cotidiene, în prieteniile noastre, acolo unde trăim, suntem fii ai lui Dumnezeu, vorbim în numele lui Dumnezeu, umplem totul cu numele lui Dumnezeu, facem prezentă privirea și glasul lui Isus Cristos.

Suntem mai mult decât se vede cu ochiul liber. Suntem o lucrare minunată a lui Dumnezeu. În viața noastră strălucește toată iubirea cu care Dumnezeu ne-a creat și toată capacitatea noastră de a-I spune în fiecare zi „da”.