În timp ce mulțimea se aduna cu miile, încât se călcau în picioare unii pe alții, el a început să vorbească mai întâi discipolilor: „Feriți-vă de aluatul fariseilor care este fățărnicia, căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nici secret care nu va fi cunoscut. Prin urmare, ceea ce ați spus în întuneric se va auzi la lumină și ceea ce ați șoptit la ureche în camera de taină va fi spus în gura mare de pe acoperișuri. Vouă, prietenilor mei, vă spun: nu vă temeți de cei care ucid trupul și după aceea nu mai pot face nimic. Vă voi arăta însă de cine să vă temeți: temeți-vă de acela care, după ce a ucis, are puterea să arunce în Gheenă; da, vă spun, de acesta să vă temeți. Nu se vând oare cinci vrăbii pe doi bani? Și nici una dintre ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu. Vouă însă, chiar și firele de păr de pe cap vă sunt numărate. Nu vă temeți! Voi valorați mai mult decât multe vrăbii”.
Comentariu la Evanghelie
„Feriți-vă de aluatul fariseilor care este fățărnicia” (Lc 12,1). Domnul caută persoane care să lupte pentru a fi coerente, care să se străduiască să trăiască în unitate de viață.
Spusa lui Isus amintește de lauda pe care i-a adus-o lui Natanael când Filip i l-a prezentat: „Iată un adevărat israelit, în care nu este vicleșug” (In 1,47).
Celor care Îl ascultă și nouă ne ajută să umblăm față în față cu Dumnezeu: „nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit și nici secret care nu va fi cunoscut. Prin urmare, ceea ce ați spus în întuneric se va auzi la lumină și ceea ce ați șoptit la ureche în camera de taină va fi spus în gura mare de pe acoperișuri” (Lc 12,2-3).
Isus așteaptă de la noi simplitatea copilului care se știe în fața tatălui său și care nu are nimic de temut.
După cum scria sfântul Josemaría în Drum: „Trebuie să avem convingerea că Dumnezeu este neîncetat lângă noi. — Trăim ca şi cum Domnul ar fi undeva, departe, unde strălucesc stelele şi nu ne gândim că întotdeauna este şi lângă noi.
Şi este ca un Tată iubitor — ne iubeşte pe fiecare dintre noi mai mult decât toate mamele lumii îşi pot iubi copiii —, ajutându-ne, inspirându-ne, binecuvântându-ne… şi iertându-ne.
De câte ori, oare, nu am descreţit fruntea părinţilor noştri spunându-le, după o năzbâtie: nu o să mai fac! — Poate chiar în ziua aceea greşim din nou… Şi tatăl nostru, cu asprime prefăcută în glas, cu chipul sever, ne dojeneşte…, în timp ce inima i se înduioşează, cunoscându-ne slăbiciunea, gândind: bietul copil, ce eforturi face să se poarte bine!
E nevoie să ne pătrundem, să trăim preaplinul, de faptul că Domnul este Tată și cu adevărat Tatăl nostru, care este lângă noi şi în ceruri”[1].
„Nu se vând oare cinci vrăbii pe doi bani?... Nu vă temeți! Voi valorați mai mult decât multe vrăbii” (Lc 12,6-7).
Cu această simplitate trebuie să umblăm înaintea lui Dumnezeu, fără să ne lăsăm înșelați când diavolul va încerca să ne ducă pe calea fățărniciei, a fricii, a prefăcătoriei atunci când nu facem bine lucrurile.
[1] Sfântul Josemaría, Drum, nr.267.