Evanghelie (Mt 25,1-13)
„Atunci împărăția cerurilor va fi asemenea cu zece fecioare, care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci dintre ele erau nechibzuite, iar cinci, înțelepte Cele nechibzuite și-au luat candelele, dar nu au luat cu ele untdelemn, însă cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat untdelemn în vasele lor. Întrucât mirele întârzia, au ațipit toate și au adormit.
Iar la miezul nopții s-a auzit un strigăt: «Iată, mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!» Atunci s-au sculat toate acele fecioare și și-au pregătit candelele.
Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: «Dați-ne din untdelemnul vostru căci candelele noastre se sting».
Dar cele înțelepte au răspuns: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă. Mergeți mai degrabă la cei care vând și cumpărați-vă».
Iar în timp ce ele erau plecate ca să cumpere a venit mirele. Cele care erau pregătite au intrat cu el în sala de nuntă și ușa s-a închis.
Mai târziu, au venit și celelalte fecioare și au zis: «Stăpâne, stăpâne, deschide-ne!»
Dar el le-a răspuns: «Adevăr vă spun, nu vă cunosc».
Vegheați, așadar, pentru că nu știți nici ziua, nici ceasul!”
Comentariu la Evanghelie
Isus continuă să exhorteze la o viață de veghere activă. El face acest lucru acum printr-o parabolă despre nuntă. Mirele este pe cale să sosească, iar un cortegiu de fecioare Îl așteaptă să-L însoțească cu candele aprinse. Relatarea ne spune că mirele întârzie, iar prin aceasta se clarifică ideea generală pe care Isus vrea să o ofere: nunta este Împărăția Cerurilor; mirele este Cristos, care va veni la sfârșitul timpurilor să judece și să răsplătească pe fiecare după faptele lui; momentul sosirii este nesigur, de unde și necesitatea de a rămâne în veghere. Parabola, astfel, ne interpelează de-a lungul timpului: invitați la o viață de comuniune cu Dumnezeu, pentru a putea acceda la Împărăția Sa trebuie să rămânem în veghere, demonstrând astfel dorințele noastre.
Sfântul Paul le spune celor din Tesalonic să nu se îndoiască că Cristos va veni în slavă, dar că modalitatea de a aștepta această Parusie bine pregătiți este de a trăi cu iubire obligațiile fiecărui moment (cf. 1 Tes 4,1-12). Avem o misiune încredințată: să-L dirijăm pe Cristos toate activitățile noastre, să facem ca El să fie inima acțiunii noastre, pentru ca totul să poată fi recapitulat, revigorat și înălțat către Tatăl în El. Dumnezeu contează pe noi pentru a avansa în instaurarea Împărăției Sale printre oameni. Pentru aceasta, trebuie să ne luăm în serios această viață, trăind-o cu conștiința că botezatul poate gândi ca Cristos, poate gândi lucrurile de sus (cf. Col 3,1-3), în același timp iubind această lume, întrucât Cristos, capul Bisericii, este așezat la dreapta Tatălui.
Nu știm nici ziua, nici ora. Dar știm că iubirea nu are nici zi, nici oră: știm că toată existența noastră este vocație la iubire și, prin urmare, nu trebuie să așteptăm ocazii speciale sau semnalate pentru a iubi. Creștinul nu trăiește calculând sau împărțind viața sa în compartimente stagnate, ca și cum unele dintre ele ar fi străine lui Dumnezeu. Nimic din ce ne aparține nu Îi este străin: El ne așteaptă în tot ceea ce facem, gândim și simțim, douăzeci și patru de ore pe zi. Dacă vrem să fim lumina lui Cristos în lume, iubirea lui Cristos trebuie să fie prezentă în toată existența noastră: sentimentul nostru trebuie să fie sentimentul lui Cristos.