(Isus a scos un diavol și acesta era mut; îndată ce a ieșit diavolul, mutul a început să vorbească, iar mulțimile se mirau)
Însă unii dintre ei spuneau: „Cu Beelzebul, căpetenia diavolilor, îi scoate pe diavoli”.
Alții, ispitindu-l, cereau de la el un semn din ceruri.
Dar el, cunoscând gândurile lor, le-a spus: „Orice împărăție dezbinată în ea însăși se ruinează și se prăbușește casă peste casă. Deci, dacă Satana este dezbinat în el însuși, cum va dura împărăția lui? Voi ziceți că eu îi scot pe diavoli cu Beelzebul. Dar dacă eu îi scot pe diavoli cu Beelzebul, fiii voștri cu cine îi scot? Pentru aceasta ei vor fi judecătorii voștri. Însă, dacă eu îi scot pe diavoli cu degetul lui Dumnezeu, atunci împărăția lui Dumnezeu a ajuns la voi.
Când un om puternic, bine înarmat, își păzește casa, averea lui este în siguranță; dar, dacă vine unul mai puternic decât el și îl învinge, îi ia armele în care se încredea și împarte prada. Cine nu este cu mine, este împotriva mea și cine nu adună cu mine, risipește.
Când duhul necurat iese dintr-un om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă. Negăsind-o, își zice: «Mă voi întoarce la casa mea din care am ieșit». Venind, o găsește măturată și pusă în ordine. Atunci merge și aduce cu el alte șapte duhuri mai rele decât el și, intrând, locuiesc acolo, iar starea de pe urmă a omului aceluia devine mai rea decât cea dintâi”.
Comentariu la Evanghelie
Evanghelia liturgiei de astăzi ne prezintă pe Învățătorul în mijlocul mulțimii, după ce i-a învățat cu Tatăl Nostru cum trebuie să se roage fiii și fiicele lui Dumnezeu. Aceste cuvinte ale Domnului, pline de adevăruri supranaturale și aparent atât de simple, nu cad întotdeauna pe un pământ prielnic, care să le facă să rodească.
Astăzi vedem cum opozanții lui Isus nu știu sau nu vor să se deschidă învățăturii Sale, Îl interpretează greșit și caută să-L pună în dificultate. Făcând acest lucru, cad în mod curios într-o atitudine total contrară cu cea la care Isus a invitat să trăiască. Domnul îi învățase să se roage cerând Împărăția lui Dumnezeu (11,2), dar ei, dimpotrivă, cred că El reprezintă împărăția lui Satana. Fiii și fiicele lui Dumnezeu trebuie să ceară cu smerenie să fie izbăviți de ispită (11,4), ei, în schimb, nu încetează să-L pună pe Isus în ispită, urmând pe Satana, ispititorul. Isus a învățat să cerem lui Dumnezeu iertarea păcatelor (11,4), în timp ce opozanții Săi Îl acuză cu insistență de păcatul de a sluji lui Beelzebul. Domnul a invitat să cerem Duhul Sfânt de la Tatăl (11,13), dar ei nu încetează să ceară un semn din cer, deși nu știu să-L recunoască avându-L în fața ochilor.
Pentru a-L putea recunoaște pe Domnul, căruia Îi place să Se prezinte fără spectacol, este necesar să avem ochii inimii curați. Pentru aceasta trebuie să cerem cu smerenie ajutorul lui Dumnezeu, deoarece nimeni nu este scutit de orbire și de incapacitatea de a recunoaște lucrurile lui Dumnezeu, așa cum vedem în evanghelia de astăzi. Împărăția lui Satana este împărăția omului puternic, care îi ține pe bărbați și femei prinși în această împietrire a inimii care împiedică recunoașterea mesajelor pe care Domnul ni le adresează.
Papa Francisc, citând sfântul de la Hipona, spunea: „Îmi vine în minte fraza sfântului Augustin: «Timeo Iesum transeuntem» (Serm., 88, 14, 13), «mi-e teamă că Domnul să treacă» și să nu-L recunosc, că Domnul să treacă pe lângă mine într-una dintre aceste persoane mici, nevoiașe și eu să nu-mi dau seama că este Isus. Mi-e teamă că Domnul să treacă și să nu-L recunosc! M-am întrebat de ce sfântul Augustin a spus să ne temem de trecerea Domnului. Răspunsul, din păcate, se află în comportamentele noastre: pentru că adesea suntem distrași, indiferenți, și când Domnul ne trece aproape, pierdem ocazia întâlnirii cu El” (Papa Francisc, Audiența generală, miercuri 12 octombrie 2016).
Ultima parte a învățăturilor de astăzi ne arată ceva care ne poate servi pentru a evita împietrirea și orbirea inimii. Este vorba de a ne umple viața cu lumina și puterea Duhului Sfânt, luptând să rămânem aproape de El, ascultând de mișcările Lui, împărtășindu-I afectele, dialogând, rugându-ne. Prezența iubitoare divină în suflet este calea care ne va ajuta să-l învingem pe omul puternic și să avem inima mereu deschisă și pregătită să-L recunoască pe Domnul acolo unde Se arată nouă.