Isus se afla într-un loc oarecare și se ruga.
Când a terminat, unul dintre discipolii săi i-a spus: „Doamne, învață-ne să ne rugăm așa cum Ioan i-a învățat pe discipolii lui”.
Atunci le-a zis: „Când vă rugați, spuneți:
Tată, sfințească-se numele tău,
vie împărăția ta.
Dă-ne nouă în fiecare zi pâinea cea de toate zilele
și iartă-ne păcatele noastre pentru că și noi iertăm oricui ne greșește;
și nu ne duce în ispită”.
Comentariu la Evanghelie
Evanghelistul Luca ne spune că Isus se ruga frecvent. O făcea adesea în locuri retrase și liniştite. Iar acest lucru atrăgea puternic atenția discipolilor. Există diferite moduri de a ne adresa lui Dumnezeu: ca Creator, ca Stăpân, ca Judecător. Dar acei oameni care Îl înconjurau și Îl ascultau pe Isus doreau să aibă cu Dumnezeu un raport asemănător cu cel pe care îl vedeau la Învățătorul lor, raportul plin de încredere al unui fiu cu tatăl său.
Acest lucru ne poate ajuta să luăm în considerare faptul că și persoanele din jurul nostru ar putea găsi în noi învățători ai rugăciunii dacă s-ar simți atrași de felul nostru de a ne ruga. Creștinii, de fapt, suntem chemați să fim transmițători ai unei tradiții de rugăciune al cărei început se află în Isus Însuși și care a fost făcută viață, de-a lungul a mai bine de două mii de ani, de foarte multe persoane care L-au tratat filial pe Dumnezeu Tatăl.
Cuvântul „Tatăl” este urmat, în versiunea lui Matei, de „nostru”. Lui Dumnezeu I ne adresăm personal, dar cu conștiința că persoana trăiește și crește în sânul unei familii. Nimeni nu merge singur. Nimeni nu crește singur. Prima noastră însoțire este, în mod logic, cea a Tatălui, a Fiului și a Duhului Sfânt. De aceea, în Tatăl Nostru exprimăm dorința ca toți să recunoască sfințenia lui Dumnezeu, să-L primească ca Tată și să permită lui Cristos să domnească în inimile lor, pentru ca dragostea să fie motorul tuturor dorințelor, gândurilor și faptelor.
Nu-L poți trata pe Dumnezeu ca Tată ignorând că avem frați. Dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele merg mereu împreună. De aceea, în inima rugăciunii noastre se află și cererea pentru hrana care ne permite să mergem și să creștem ca persoane și care ne dă posibilitatea să creștem în comuniune cu ceilalți: primindu-i, iertându-i, rugându-ne pentru ei, apropindu-i de Dumnezeu. Raportul nostru cu Tatăl include o exprimare a părăsirii în voia Lui și a încrederii în fața dificultăților și a atacurilor dușmanului: nu ne lăsa să cădem în ispită, nu ne lăsa să Te schimbăm cu nimic, nu ne lăsa să punem nimic deasupra Ta.