Evanghelie (Mt 8,28-34)

În acel timp:

Ajungând pe malul celălalt, în ținutul gadarenilor, l-au întâmpinat doi posedați de diavoli, ieșiți din morminte, atât de violenți încât nu putea nimeni să treacă pe drumul acela. 

Și iată că au început să strige: „Ce ai cu noi, Fiu al lui Dumnezeu? Ai venit aici înainte de vreme ca să ne chinuiești?” 

Ceva mai departe păștea o turmă mare de porci. Diavolii îl rugau: „Dacă ne alungi, trimite-ne în turma de porci”. 

El le-a zis: „Mergeți!” 

Ieșind [din posedați], ei au intrat în porci, și iată că toată turma s-a aruncat în mare de pe coasta abruptă și a pierit în apă. 

Atunci paznicii au fugit și, ajungând în cetate, au povestit toate și ce s-a întâmplat cu posedații. Și iată toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Isus și, văzându-l, l-au rugat să plece din ținutul lor.

Comentariu

Am ajuns, împreună cu Isus la bord, pe celălalt țărm al mării Galileii și Îl însoțim până în ținutul Gadarei, pământ al păgânilor. Și acolo Domnul vrea să aducă Vestea cea Bună, căci „El nu este părtinitor cu nimeni” (Sirac 35,13). Uniți strâns cu El, putem fi martori ai celor mai tulburătoare situații: doi îndrăciți furioși în fața prezenței neașteptate a lui Isus. Diavolii nu cunosc că Dumnezeu este Iubire (cf. 1 In 4,16) și nici nu știu că Inima lui Isus întruchipează această Iubire pentru întreaga omenire; dar recunosc în acel Om un exorcist de neînduplecat: mulți demoni s-au supus deja Lui. Și se înfurie de invidie când Îl văd apărând oamenii de puterea celui rău și învingând. Nu intră în planurile lor ca Isus să parcurgă kilometri, să traverseze marea și să sosească „mai devreme decât era timpul” ca să-i alunge.

Scena ni se înfățișează cutremurătoare: oamenii sunt eliberați, iar în locul lor o turmă de porci devine posedată. Erau animale considerate necurate după legea iudaică. Însă omul este chemat la curăție, la sfințenie; trupul său nu este un loc vrednic pentru demoni. De aceea Isus își exercită toată puterea pentru a-i elibera pe acei oameni. Pentru ei, pentru fiecare bărbat, pentru fiecare femeie, El Își va da viața pe Cruce, răscumpărându-ne din păcat și de sub puterea celui rău. Din Inima Sa străpunsă vor curge sângele și apa care vor purifica lumea.

Alături de minunea eliberării acelor oameni, rămâne durerea provocată de respingerea lui Isus de către locuitorii Gadarei. Pentru ei, exorcismul este și un reproș dur: nu-i durea suferința cumplită a celor doi concetățeni ai lor. Trăiau întorcându-le spatele, cu o necurăție mai mare decât a acelor animale. Dacă vreodată în viață, în fața suferinței altora, avem ispita de a ne uita în altă parte, să alergăm la Preasfânta Inimă a lui Isus: de acolo izvorăsc „comori nesecate de iubire, de milostivire, de duioșie”^[1]. Și vom fi în stare să ne asumăm rănile acestei lumi, să fim milostivi precum Tatăl ceresc (cf. Lc 6,36).

^[1] Sf. Josemaría, E Cristos care trece, nr. 162 (omilia “Inima lui Cristos, pacea creștinilor”).