Evanghelie (Lc 17,11-19)
În timp ce mergea spre Ierusalim, a trecut prin Samaria și Galileea. A intrat într-un sat și i-au venit în întâmpinare zece leproși care stăteau la distanță.
Aceștia au ridicat glasul, strigând: „Isuse, învățătorule, îndură-te de noi!”
Văzându-i, el le-a spus: „Mergeți și arătați-vă preoților!”
Și, în timp ce mergeau, s-au curățat. Unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors preamărindu-l pe Dumnezeu cu glas puternic și s-a prosternat la picioarele lui, mulțumindu-i; iar acesta era samaritean.
Atunci Isus a spus: „Oare nu s-au curățat zece? Unde sunt ceilalți nouă? Nu s-a găsit cine să se întoarcă și să-l preamărească pe Dumnezeu decât acest străin?”
Apoi i-a zis: „Ridică-te și mergi! Credința ta te-a mântuit”.
Comentariu la Evanghelie
Isus merge împreună cu ucenicii Săi spre Ierusalim și se întâlnește cu zece leproși. Ei Îi strigă de la distanță, pentru că, potrivit legii lui Moise, leproșii trăiau izolați[1] pentru a evita contagierea. Din acest motiv păstrează distanța.
Domnul, spunându-le să meargă la preot — așa cum prevedea aceeași lege[2] pentru cei care fuseseră vindecați de lepră —, le arată că vor fi vindecați. Ni se spune că erau zece, iar dintre ei doar unul se întoarce, și acela era samaritean (între samariteni și iudei exista dușmănie și nu-și vorbeau între ei)[3]. Numai el se întoarce ca să dea mulțumire și slavă lui Dumnezeu. Despre ceilalți nouă nu se spune nimic. În schimb, celui care s-a întors ca să-I mulțumească, Domnul îi spune că credința lui l-a mântuit.
Uneori ni se poate întâmpla și nouă la fel ca acelor nouă. Obișnuindu-ne cu lucrarea lui Dumnezeu în noi — poate încă din copilărie —, putem pierde din vedere măreția nemăsurată a darurilor lui Dumnezeu. În schimb, există persoane care au trăit mult timp departe de Dumnezeu, adesea doar din ignoranță, iar când descoperă lucrarea Lui în viața lor, se simt profund mișcate și se prosternă în inima lor înaintea Lui, pentru a-I mulțumi.
Să-L rugăm pe Domnul să ne învețe de la leprosul samaritean: să nu încetăm niciodată să ne uimim și să ne minunăm de lucrarea lui Dumnezeu în noi.