Evanghelia zilei de marți: Secerișul este mare

Comentariu la Evanghelia zilei de marți din cea de-a 14-a săptămână a timpului de peste an: „Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel”. Să-L rugăm pe Isus să ne învețe să privim lumea cu speranță: ca pe un seceriș deja pregătit, care are nevoie de mulți lucrători pentru a fi adunat.

Evanghelie (Mt 9, 32-38)

Când au plecat aceștia, iată că i-au adus un om mut, posedat de diavol. După ce diavolul a fost alungat, mutul a vorbit, iar mulțimile se mirau spunând: „Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel!” 

Însă fariseii spuneau: „Cu ajutorul căpeteniei diavolilor îi scoate pe diavoli”. 

Isus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, predicând evanghelia împărăției și vindecând orice boală și orice neputință. Văzând mulțimile, i s-a făcut milă de ele, căci erau istovite și părăsite, ca niște oi care nu au păstor. 

Atunci le-a spus discipolilor săi: „Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini. Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul lui”.


Comentariu la Evanghelie

Evanghelia de astăzi ne spune că „Isus străbătea toate cetățile și satele, învățând în sinagogile lor, predicând Evanghelia Împărăției și vindecând orice boală și orice neputință”.

Isus vrea să facă bine tuturor, fără deosebire. Domnul nu Se lasă afectat de împotrivirea sau criticile unora. Nici măcar blasfemiile celor care, în fața evidenței minunilor și exorcismelor Sale, Îl acuză că ar primi puterea de la diavol, nu reușesc să-I oprească dorința de a mântui sufletele.

Domnul arată întotdeauna o speranță infinită în oameni și în eficiența cuvântului și harului Său în viața lor. De aceea, evanghelia subliniază că El vindeca toate bolile și suferințele, nu doar pe unele.

În fața realității actuale, pe care suntem chemați să o trăim și să o ducem la Dumnezeu, în inimile noastre se pot strecura descurajarea și desolarea. Dar Îi putem cere lui Isus să ne transmită și nouă râvna Sa plină de speranță pentru evanghelizare.

De fapt, când Isus privește lumea, nu vede un pământ sterp sau un pustiu fără rod. Dimpotrivă, pentru El lumea este ca un ogor plin de grâne coapte, gata de secerat.

Singurul lucru necesar este ca mai mulți oameni să se hotărască să lucreze pentru Cristos cu aceeași speranță și dăruire ca El. Iar chiar și acest lucru este ușor pentru Dumnezeu: e de ajuns să ne rugăm Lui, Stăpânului secerișului, al sufletelor, ca să trimită mai mulți lucrători care să lucreze pentru ele.

Pablo M. Edo // Photo: Pexels Anna Shvets