Evanghelie (Mc 2,23-28)

Într-o zi de sâmbătă, el trecea printre lanuri de grâu. Pe drum, discipolii săi au început să rupă spice. Atunci fariseii i-au spus: „Uite-i! De ce fac ce nu este permis în zi de sâmbătă?” 

Iar el le-a spus: „Nu ați citit niciodată ce a făcut David când ducea lipsă și i-a fost foame lui și celor care erau cu el, cum a intrat în casa lui Dumnezeu pe vremea marelui preot Abiatar și a mâncat pâinile ofrandei pe care nu aveau voie să le mănânce decât preoții și a dat și celor care erau cu el?” Și le-a spus: „Sâmbăta a fost făcută pentru om și nu omul pentru sâmbătă; pentru că Fiul Omului este stăpân și al sâmbetei”.

Comentariu la Evanghelie

A-L urma pe Isus și a împărtăși zilele cu El însemna pentru apostoli să treacă și prin momente de lipsuri, pentru că „Fiul Omului nu are unde-şi rezema capul” (Mt 8,20). Totuși, acest lucru nu înseamnă că s-ar fi simțit apăsați sau copleșiți de împrejurări, așa cum vedem în scena Evangheliei de la Sfânta Liturghie de astăzi.

Însoțitorii lui Isus trec prin niște ogoare pline de spice, care par să le ofere călătorilor boabele lor de grâu. Cu spontaneitate, apostolii primesc ceea ce le dă natura și smulg, fără prea multe scrupule, spicele, potolindu-și poate foamea pe care o aveau în acele clipe. Ucenicii nu își pun mari probleme, pentru că știu că sunt alături de Învățătorul și că fac totul sub privirea Lui. Este ușor de imaginat bucuria lui Isus văzând cum ai Săi se simțeau liberi și știau să se bucure de lucruri simple.

Fariseii, în schimb, nu se mișcă sub privirea Domnului, ci sub umbra legii. Legea la care apelează ei este pur omenească și o aplică fără a ține cont de nevoile concrete ale persoanelor. Astfel, ea se transformă într-o povară apăsătoare. De aceea, Isus încearcă să ridice puțin privirea fariseilor, le dă exemplul libertății cu care a acționat cu mulți ani înainte regele David și le amintește că „Fiul Omului este stăpân și al sâmbetei” (v. 28).

A fi cu Cristos înseamnă a te mișca într-o profundă libertate interioară. El ne ajută să evaluăm la justa lor măsură opiniile și ideile noastre despre modul în care ar trebui să trăim unul sau altul dintre aspectele credinței. Și ne pune mereu înaintea ochilor prioritatea nevoilor reale ale celorlalți.