Evanghelia (Lc 7, 11-17)

În acel timp s-a dus într-o cetate numită Nain. Mergeau împreună cu el discipolii și o mare mulțime.

Când s-a apropiat de poarta cetății, iată că era dus la mormânt un mort, singurul fiu al mamei sale, și aceasta era văduvă; și multă lume din cetate era cu ea.

Când a văzut-o, Domnului i s-a făcut milă de ea și i-a zis: „Nu plânge!”

Apropiindu-se, a atins sicriul, iar cei care-l duceau s-au oprit. 

Și a spus: „Tinere, îți zic, scoală-te!”

Mortul s-a ridicat și a început să vorbească, iar el l-a dat mamei sale.

Pe toți i-a cuprins teama și-l preamăreau pe Dumnezeu, zicând: „Un mare profet s-a ridicat printre noi” și „Dumnezeu a vizitat poporul său”.

Vestea aceasta despre el s-a răspândit în toată Iudeea și în toată regiunea dimprejur.

Comentariu la Evanghelie

Evanghelia de astăzi ne transportă în Nain. La sosire, El s-a întâlnit cu un cortegiu funerar. Probabil, așa cum se întâmplă în multe sate, cimitirul se afla la periferia localității, iar în astfel de locuri obiceiul este ca întreg satul să participe la înmormântare.

Isus se întâlnește cu cortegiul și întreabă pe cine duc să îngroape. I se spune: o femeie văduvă își îngroapă singurul fiu. Durerea acelei femei este imensă. Nu cu mult timp în urmă, poate, și-a îngropat soțul, iar acum îi revine să-și îngroape fiul. În ce singurătate cutremurătoare rămânea!

Inima lui Isus se mișcă la compasiune și îi spune ceva ce rezultă surprinzător: nu plânge. Poate că acea femeie ar fi putut să-I spună lui Isus: cum să nu plâng cu durerea atât de mare pe care o am?

Ceea ce Îi prevestea era ceea ce avea să facă, miracolul. De aceea îi spunea să nu plângă.

Isus nu este indiferent la durerea noastră, la suferința noastră. Se mișcă la compasiune și ne mângâie. În fața misterului suferinței, trebuie să ne apropiem de Domnul pentru a o împărtăși cu El și ca El să ne mângâie.

Când ne apropiem astfel de Isus, El ne spune, așa cum i-a spus fiului văduvei din Nain: „tinere, îți zic, scoală-te”. Ceea ce, cu alte cuvinte, este ca și cum ne-ar spune: această suferință pe care o ai trebuie să fie un motiv de creștere în dragostea față de Dumnezeu și de aproapele, Țin seama de suferința ta. Scoală-te și continuă să crești în iubire. Să nu fie suferința ocazie de moarte, ci de viață, chiar dacă de multe ori vei plânge. Dar atunci când ne va ajunge rândul să plângem, să o facem cu Domnul, iar Isus ne va șterge lacrimile.