Evanghelia zilei de marți: A chibzui bine deciziile

Comentariu la Evanghelia de marți din săptămâna a XXIII-a de peste an. „În zilele acelea, Isus a plecat la munte ca să se roage și a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, i-a chemat pe discipolii săi și a ales doisprezece dintre ei, pe care i-a numit și apostoli”. În rugăciune învățăm să descoperim ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi și acolo se maturizează deciziile care ne vor marca viața.

Evanghelie (Lc 6, 12-19)

În zilele acelea, s-a dus pe munte să se roage și a petrecut noaptea rugându-se lui Dumnezeu. Când s-a făcut ziuă, i-a chemat pe discipolii săi la sine și a ales doisprezece dintre ei pe care i-a numit apostoli: pe Simon, pe care l-a numit Petru, și pe Andrei, fratele lui, pe Iacob și Ioan, pe Filip și Bartolomeu, pe Matei și Toma, pe Iacob, fiul lui Alfeu, și pe Simon numit Zelotul, pe Iuda, fiul lui Iacob, și pe Iuda Iscariot, care a devenit trădător. 

Coborând împreună cu ei, s-a oprit pe câmpie. O mare mulțime de discipoli și mult popor din toată Iudeea, din Ierusalim și din regiunea Tirului și a Sidonului, de lângă mare, au venit ca să-l asculte și să fie vindecați de bolile lor. Cei chinuiți de duhuri necurate erau vindecați și toată mulțimea încerca să-l atingă pentru că ieșea din el o putere care-i vindeca pe toți.


Comentariu la Evanghelie

Deciziile importante nu se improvizează de pe o zi pe alta. Isus știa că acei apostoli erau chemați să formeze Biserica Sa și să răspândească Evanghelia în toată lumea. De aceea își petrece toată noaptea în rugăciune, implorându-l pe Tatăl Său Dumnezeu să-l ajute să aleagă bine. Același lucru îl va face, ani mai târziu, în grădina Ghetsemani, cerând putere pentru a împlini voința Tatălui Său.

Tot în rugăciune, în acel dialog față către față cu Dumnezeu, și noi chibzuim deciziile care ne vor marca viața. Ce va vrea Domnul de la mine? Cum pot să înfrunt această situație? Ce vrea să-mi spună prin ceea ce tocmai mi s-a întâmplat? Întrebările mari pe care ni le putem pune își găsesc răspunsul în acele momente de intimitate cu Isus.

Totuși, a te adresa lui Dumnezeu nu se limitează doar la a vorbi cu El despre marile probleme: pe un tată îl interesează chiar și cele mai mici lucruri ale copilului său. De aceea, căutăm să vorbim cu Domnul despre tot ce ne poartă în inimă și în minte: iluzii, preocupări, bucurii, temeri, îndoieli…

Astfel, creștinul transformă întreaga sa zi în rugăciune. Știe să i se adreseze necontenit lui Isus în fața lucrurilor care i se întâmplă. Învață să se bucure împreună cu El în fața unei vești bune, să sufere împreună cu El atunci când are o încercare, să-L consoleze atunci când este martor al păcatului… Și astfel, va înfrunta fiecare zi simțindu-se privit de Dumnezeu în orice moment.

José María Álvarez de Toledo // Valentin Vesa - Canva Pro