Evanghelie (Mc 3,22-30)
În acel timp, cărturarii care coborâseră din Ierusalim spuneau: „Este posedat de Beelzebul!” și: „Cu ajutorul căpeteniei diavolilor îi scoate pe diavoli”.
Dar el, chemându-i, le-a vorbit în parabole: „Cum poate Satana să-l alunge pe Satana? Dacă o împărăție este dezbinată în sine, împărăția aceea nu poate dăinui, iar dacă o casă este dezbinată în sine, casa aceea nu va putea dăinui. Deci, dacă Satana se ridică împotriva lui însuși și este dezbinat, nu poate să se mențină, ci s-a terminat cu el. Nimeni nu poate să intre în casa unui om puternic și să-i jefuiască avuția dacă, mai întâi, nu-l leagă pe cel puternic; atunci îi va jefui casa. Adevăr vă spun că toate le vor fi iertate fiilor oamenilor: păcatele și blasfemiile, oricâte ar fi zis, dar, dacă cineva ar zice blasfemii împotriva Duhului Sfânt, nu va avea iertare niciodată, ci va fi vinovat de un păcat veșnic”. Pentru că spuneau: „Este posedat de un duh necurat!”
Comentariu la Evanghelia zilei
În Evanghelia de astăzi medităm asupra propriei noastre atitudini a inimii. Cărturarii au văzut marile minuni ale lui Isus și au ascultat învățăturile Sale. Cu toate acestea, Îl acuză că face aceste fapte prin puterea lui Satan. Atitudinea lor este aceea de a se pune mai presus de Domnul. Nu cunoaștem motivul exact al refuzului lor, dar îl putem intui: mesajul lui Isus nu este cel pe care îl așteaptă; preferă să rămână legați de propria doctrină, de propriile intenții sau planuri. Iar acest lucru îi conduce la respingerea lui Dumnezeu.
Tu și eu, uneori, putem acționa la fel ca acești cărturari. Poate nu printr-un refuz deschis, dar negând în interiorul nostru învățăturile Sale. Ni se poate întâmpla să considerăm că o învățătură a Bisericii este prea aspră și să preferăm să rămânem ancorați în propriile opinii; sau să nu dorim să facem ceea ce Dumnezeu ne cere și să ne agățăm de o soluție care ne este mai plăcută, dar care nu este cea dorită de Dumnezeu.
Calea creștinului este o cale de urmarea a lui Cristos. Uneori drumul este anevoios, dar în el se află fericirea. A face ceea ce Dumnezeu vrea de la mine, a mă uni cu voința Sa și a o accepta, chiar dacă este costisitor, acesta este drumul iubirii.
Pentru a ajunge la unitatea creștinilor, este necesar mai întâi ca noi să fim foarte uniți cu rădăcina, cu Isus. Iar mijlocul pentru a realiza aceasta este rugăciunea, momentul în care cunoaștem voința lui Dumnezeu pentru mine.
De aceea, o atitudine pe care trebuie să o cultivăm frecvent este aceea de a ne ierta pe noi înșine pentru păcatele personale. Cel care nu recunoaște că a păcătuit nu se iartă pe sine și rămâne legat de propriile convingeri, care nu sunt ale lui Dumnezeu. Papa Francisc, într-o audiență din 27 august 2014, spunea: „Dumnezeu, însă, vrea ca noi să creștem în capacitatea de a ne primi unii pe alții, de a ne ierta, de a ne iubi, pentru a ne asemăna tot mai mult cu El, care este comuniune și iubire”.
Nu ne putem mântui prin propriile forțe; avem nevoie de harul lui Dumnezeu. Dacă refuzăm ajutorul lui Dumnezeu, iubirea infinită pe care Dumnezeu o are față de noi, nu vom putea atinge sfințenia. Pentru că mântuirea nu este un premiu meritat pentru lupta unei vieți, ci mai degrabă un dar nemeritat pe care Dumnezeu îl oferă celor care caută să-L iubească. Cine refuză ajutorul Duhului Sfânt respinge acest dar al lui Dumnezeu, care este însăși mântuirea sa.
Sfântul Josemaría repeta adesea o jaculatorie: Omnes cum Petro ad Iesum per Mariam – cu toții cu Petru la Isus prin Maria –, pentru ca toți creștinii să avem o singură voință, o singură inimă, un singur Spirit. Să căutăm să fim mereu foarte uniți cu Dumnezeu prin rugăciune. O cale pentru a dobândi această unitate este să fim întotdeauna foarte fideli și să ne rugăm zilnic pentru Papă și pentru Biserică.