Evanghelie (Mt 7,1-5)
În acel timp Isus i-a spus discipolilor săi: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați, deoarece cu judecata cu care judecați veți fi judecați și cu măsura cu care măsurați vi se va măsura și vouă.
De ce, așadar, vezi paiul din ochiul fratelui tău, însă nu iei în seamă bârna din ochiul tău? Sau cum vei spune fratelui tău: «Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău” și iată că bârna este în ochiul tău?»
Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea bine să scoți paiul din ochiul fratelui tău”.
Comentariu
Isus îi învață pe ucenicii Săi să fie milostivi în judecățile pe care le emit asupra celorlalți. Aceasta este o învățătură esențială chiar în creștinism. Oricare ar fi greșeala aproapelui, ucenicul își datorează mântuirea Domnului nostru, înaintea al Cărui tribunal toți trebuie să ne înfățișăm și să dăm socoteală. Această mântuire se datorează milostivirii Sale extraordinare, așa cum o atestă cuvintele Sale pe Cruce: „iartă-i, căci nu știu ce fac” (Lc 23,34).
Toată această milostivire ne stă la dispoziție; dar cum am putea spera să se aplice și nouă, dacă nu învățăm lecția și nu practicăm noi înșine milostivirea? Prin urmare, nu trebuie să-l osândim niciodată pe aproapele. Ucenicul trebuie să aibă o atitudine foarte pozitivă față de ceilalți și o inimă gata să ierte greșelile, fie ele reale sau doar bănuite.
Este posibil ca Isus să se fi adresat în mod special fariseilor când vorbea despre omul cu bârna în ochi care îi judecă pe cei mai puțin norocoși decât el; cu toate acestea, învățătura în sine are o aplicabilitate universală. Milostivirea evită multe rele; ea se opune direct împietririi inimii noastre, care este expresia maximă a mândriei, și ne închide în fața acțiunii Duhului Sfânt.
Judecățile pe care le emitem sunt revărsarea gândurilor noastre lăuntrice, și de aceea Sfântul Josemaría scria: „Să nu îngădui a gândi de rău pe nimeni, chiar dacă vorbele şi lucrările celui în cauză justifică o astfel de judecată” (Sf. Josemaría Escrivá, Drum, 442).
Milostivirea este una dintre temele cele mai constante ale predicii Domnului nostru, și El a practicat-o în relațiile Sale cu oameni de tot felul, chiar și cu cei pe care Legea îi considera păcătoși. S-a apropiat de „periferii” – cuvânt folosit de Papa Francisc pentru a descrie pe cei care nu sunt într-o stare bună și au nevoie de ajutor. De aceea, urmând exemplul lui Isus, creștinul trebuie să știe să iubească tot felul de oameni, să-i ierte și să persevereze alături de ei. Acesta este drumul carității, care, după cum spune Sfântul Paul, „Iubirea este îndelung răbdătoare, iubirea este binevoitoare... Toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură” (1 Cor 13,4.7).