Evanghelie (Lc 5,17-26)
Într-una din zile, pe când învăța, ședeau și unii farisei și învățați ai Legii care veniseră din toate satele Galileii și Iudeii și din Ierusalim; iar puterea Domnului era cu el ca să vindece.
Și iată, câțiva bărbați purtau pe un pat un om care era paralizat și încercau să-l aducă la el și să-l pună înaintea lui. Și, negăsind pe unde să-l ducă până la el din cauza mulțimii, urcându-se pe acoperiș, l-au lăsat printre olane cu patul până în mijloc, în fața lui Isus.
Văzând credința lor, a zis: „Omule, păcatele îți sunt iertate!”
Cărturarii și fariseii au început să se întrebe: „Cine este acesta care rostește blasfemii? Cine poate să ierte păcatele în afară de singur Dumnezeu?”
Dar Isus, cunoscând gândurile lor, răspunzând, le-a zis: „La ce vă gândiți în inimile voastre? Ce este mai ușor: a spune «Păcatele îți sunt iertate!» sau a spune «Ridică-te și umblă!»? Însă ca să știți că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ – i-a spus omului paralizat – îți zic ridică-te, ia-ți patul și du-te acasă”.
Și îndată s-a ridicat înaintea lor, a luat patul pe care zăcuse și s-a dus acasă, preamărindu-l pe Dumnezeu.
Uluirea i-a cuprins pe toți și-l preamăreau pe Dumnezeu și spuneau plini de teamă: „Astăzi am văzut lucruri minunate”.
Comentariu la Evanghelie
Imediat după ce a citit în sinagoga din Nazaret acel text din Isaia care vorbește despre răscumpărarea celor captivi, vindecarea celor orbi și eliberarea celor asupriți (Is 61,1-2), adevărat program al propriei Sale misiuni, Domnul începe să săvârșească vindecări.
În Evanghelia Liturghiei de astăzi citim aceste cuvinte: forța Domnului îl îndemna să vindece. Totul în Isus este viață, iar din această plinătate dorește să ne facă și pe noi părtași. Domnul nu rămâne indiferent față de lipsa de viață, fie ea trupească sau spirituală. Și ne invită iar și iar să împărtășim același simțământ.
Acea revărsare de viață atrage numeroase persoane care caută vindecarea. Este vorba acum de un paralitic, adus pe targă. Dar oamenii care îl poartă nu se mulțumesc să se apropie cât pot de mult. Nu. Vor să-l pună pe bolnav în fața lui Cristos. Înaintea chipului Său. La îndemâna mâinilor Sale. Și nu cruță niciun efort pentru a reuși.
Exemplul lor atinge și instruește inima noastră. Toți suntem înaintea lui Dumnezeu, nimic din ceea ce este al nostru nu-I rămâne ascuns. Dar între El și noi există un fel de perdea sau văl pe care suntem invitați să-l tragem. Și facem aceasta căutându-L, găsindu-L și iubindu-L, cu credință în Prezența Sa transformatoare.
În fața bolilor, ceea ce dă Isus este sămânța sănătății întregii persoane. Isus deschide poarta către viața veșnică. Singurul lucru care ne împiedică să o trecem este păcatul, păcatul care ne ține robi și care poate ajunge chiar să ne facă să nu dorim cerul.
Sfântul Paul ne-ar spune că la originea oricărei boli trupești se află moartea care a intrat în lume atunci când Adam i-a deschis inima. Acea moarte caută să-și facă loc în noi. Și de această boală este nevoie să ne vindecăm înainte de toate.
Fiind sănătoși în spirit, vom deveni vrednici de transformarea trupului nostru muritor într-unul glorios. Toată lipsa trupească de acum este trecătoare. Și, deși a dori să o înlăturăm este un lucru bun, Isus ne spune că doar o inimă curată de păcat este garanția unei existențe veșnice fără lipsuri.