Evanghelie (Mt 28,8-15)
Plecând în grabă de la mormânt, cu frică și cu bucurie mare, au alergat să dea de știre discipolilor lui.
Și, iată, Isus le-a venit în întâmpinare și le-a zis: „Bucurați-vă!”
Iar ele, apropiindu-se, i-au cuprins picioarele și i s-au închinat.
Atunci Isus le-a zis: „Nu vă temeți! Mergeți și dați de știre fraților mei să meargă în Galileea și acolo mă vor vedea”.
După ce au plecat ele, iată că unii din gardă au venit în cetate și au dat de știre arhiereilor despre toate cele întâmplate.
Aceștia, reunindu-se în consiliu cu bătrânii, au dat bani mulți soldaților, zicând: „Să spuneți: «Discipolii lui au venit noaptea și l-au furat, pe când noi dormeam». Și dacă va afla guvernatorul despre asta, îl vom convinge noi și vă vom scăpa de neplăceri”.
Ei, luând banii, au făcut așa cum au fost instruiți. Astfel, zvonul acesta s-a răspândit la iudei până azi.
Comentariu la Evanghelie
În această luni din Octava Paștelui, bucuria pentru Învierea lui Isus continuă să ne copleșească, așa cum li s-a întâmplat și femeilor — „Maria Magdalena și cealaltă Marie” — când au văzut mormântul gol și au auzit vestea îngerului. Au fost cuprinse de teamă, dar nu au rămas paralizate. Fără să-L vadă încă pe Isus, s-au grăbit să împlinească porunca îngerului de a vesti Învierea. Între teamă și bucurie, a biruit bucuria, pentru că au crezut, iar prin credință, au ascultat. Totul fiind susținut de iubirea lor necondiționată față de Învățător. Și au fost imediat răsplătite: li S-a arătat chiar Isus cel înviat. Aceste femei credincioase, bucuroase și ascultătoare au meritat un salut din partea lui Isus, pentru a primi de la El pacea. Îngerul le spusese deja: „Nu vă temeți”. Dar ele încă se temeau. De aceea, primesc același mesaj pentru a doua oară, de data aceasta chiar din gura lui Isus. Iar iubirea le împinge să-I îmbrățișeze picioarele: „În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica” (1 In 4,18).
Paznicilor mormântului nu li s-a vestit nimic: nu era nevoie, fiindcă au văzut totul. Și, deși au căzut la pământ ca morți, s-au ridicat pentru a povesti ce s-a întâmplat. În vestea lor nu era bucurie, ci doar teamă. Liniștea le-a venit prin banii primiți în schimbul tăcerii. Ce s-o fi ales de acei soldați reduși la tăcere prin mită, dar martori ai Adevărului?
Astăzi ne aflăm în fața a două reacții: credință în Isus cel înviat și curajul de a-L vesti, sau tăcere din lăcomie, „rădăcina tuturor relelor” (1 Tim 6,10). În soldați s-a împlinit ceea ce a spus Isus în parabola semănătorului: „Cel semănat între spini este cel care aude cuvântul, dar grijile lumii și amăgirea bogățiilor înăbușă cuvântul și rămâne fără rod” (Mt 13,22). În femei s-a întâmplat contrariul: „Iar cel semănat pe pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege, și aduce rod: unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci” (Mt 13,23). Îi cerem și noi Mariei, cealaltă Marie — Mama Celui înviat — credința și curajul acelor femei, ca să „vestim lucrările Domnului” (Ps 118,17).