Evanghelie (Lc 10,25-37)

În timpul acela, un învățat al Legii s-a ridicat ca să-l pună la încercare, spunând: „Învățătorule, ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?” 

El i-a zis: „Ce este scris în Lege? Cum citești?” 

Acesta a răspuns: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din toată puterea ta și din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuti”. 

El i-a spus: „Ai răspuns bine, fă aceasta și vei trăi!” 

Acela însă, voind să se justifice, i-a spus lui Isus: „Și cine este aproapele meu?” 

Isus a continuat: „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon și a căzut în mâna tâlharilor care, după ce l-au dezbrăcat și l-au strivit în bătaie, au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. Din întâmplare, a trecut pe drumul acela un preot, dar, văzându-l, a trecut mai departe. La fel și un levit trecând prin locul acela, văzându-l, a trecut mai departe. Dar un samaritean care călătorea a venit lângă el și, văzându-l, i s-a făcut milă. Apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând untdelemn și vin. Apoi, urcându-l pe animalul său de povară și ducându-l la un han, i-a purtat de grijă. În ziua următoare, a scos doi dinari, i-a dat hangiului și i-a spus: «Îngrijește-te de el și ceea ce vei mai cheltui îți voi da când mă voi întoarce». 

Cine dintre aceștia trei crezi că este aproapele celui căzut în mâinile tâlharilor?” 

El a răspuns: „Cel care a avut milă de el”. 

Atunci Isus i-a spus: „Mergi și fă și tu la fel!”

Comentariu la Evanghelie

Luca ne relatează că un învățat al Legii – un „jurist”, spune textul – adresându-se lui Isus ca învățător, Îl întreabă: „ce trebuie să fac ca să moștenesc viața veșnică?”. În realitate, ceea ce voia acest învățat, spune Luca, era să-L ispitească pe Isus. Dar voia oare cu adevărat un sfat de la Învățător? Isus, în loc să răspundă, îi întoarce întrebarea, iar expertul recitează „litera” pe de rost, extrasă din textul grec al Deuteronomului (6,5) și al Leviticului (19,18). Dar, din nou, învățatul întreabă: „după tine, pe cine trebuie să numesc aproapele?”. Și Isus răspunde cu o parabolă.

Învățătorul vorbește și interpelează în același timp. Și pe noi: „și tu, ce crezi că ar trebui să faci pentru a obține viața veșnică?, ce relație crezi că există între a-L iubi pe Dumnezeu din toată inima și a iubi pe aproapele ca pe tine însuți?, pe cine consideri aproapele? Isus recurge la parabolă pentru a ne împinge să mergem dincolo de literă, pentru a pătrunde în duhul ei”. Legea făcea distincții și reglementa, în funcție de aceasta, relațiile omenești. Isus ne spune că la nivelul persoanei nu există distincții: toți sunt aproapele nostru, chiar dacă au altă credință, chiar dacă sunt de altă rasă, chiar dacă vorbesc altă limbă, chiar dacă au lipsurile lor și comit greșeli.

Dacă L-Iubim cu adevărat pe Dumnezeu, vom participa la Iubirea Lui față de toți, pentru că îi vom vedea pe oamenii așa cum Dumnezeu îi vede: toți chemați să fie fii ai Săi în Cristos. Și dacă ne iubim cu adevărat pe noi înșine, adică mulțumind pentru darurile primite și fiind conștienți de lipsuri și defecte pe care trebuie să le îmbunătățim, vom înțelege cum este iubirea care ni se cere: să mulțumim pentru darurile celorlalți și să fim înțelegători, înceți la mânie și bogați în milă, față de lipsurile și defectele lor, încercând să ne ajutăm reciproc să ne îmbunătățim zi de zi. Aceasta presupune să ne implicăm cu adevărat în sfințenia celorlalți. Și aceasta este iubirea: a dori pentru celălalt darul cel mai mare care există și a face ceea ce este în puterile noastre pentru ca toți să-l atingem.