Evanghelia zilei de joi: Vreau ca ei să vină cu Mine

Comentariu la Evanghelia zilei de joi din săptămâna a VII-a a Paștelui. „Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine și cei pe care mi i-ai dat” (In 17,24). Isus Îi arată lui Dumnezeu Tatăl dorința de a ne lua cu El, ca să ne bucurăm pentru totdeauna de cer. Merită să fim fideli.

Evanghelie (In 17,20-26)

În acel timp, Isus, ridicându-şi ochii spre cer, s-a rugat, zicând:

„Nu mă rog numai pentru ei, ci și pentru cei care vor crede în mine, prin cuvântul lor, ca toți să fie una, după cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis. Iar eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat-o, ca ei să fie una, după cum noi suntem una: eu în ei și tu în mine, ca să fie desăvârșiți în unire, încât să cunoască lumea că tu m-ai trimis și i-ai iubit pe ei, așa cum m-ai iubit pe mine.

Tată, vreau ca acolo unde sunt eu să fie cu mine și cei pe care mi i-ai dat, ca să vadă gloria mea, pe care mi-ai dat-o, pentru că tu m-ai iubit înainte de crearea lumii. Tată drept, lumea nu te-a cunoscut, dar eu te-am cunoscut, iar aceștia au cunoscut că tu m-ai trimis. Eu le-am făcut cunoscut numele tău și-l voi face cunoscut, pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe mine să fie în ei și eu în ei”.

Comentariu la Evanghelie

Evanghelia pe care Biserica ne invită să o medităm astăzi face parte din rugăciunea sacerdotală a lui Isus, rostită la Cina cea de Taină. În fragmentul pe care l-am citit, Cristos se roagă din nou pentru unitatea tuturor celor care vor crede în El de-a lungul istoriei.

Un părinte al Bisericii comenta în acest sens: „Noi toți, după ce am primit unul și același Duh, adică Duhul Sfânt, ne unim unii cu alții și cu Dumnezeu. Deși fiecare este o persoană distinctă, iar Cristos face ca Duhul Tatălui și al Său să locuiască în fiecare dintre noi, acest Duh, care este unic și indivizibil, îi adună laolaltă pe cei care, prin firea lor, sunt diferiți între ei, și face ca toți să apară ca o singură realitate în El”^[1].

Primul rod al acestei unități a Bisericii este credința tuturor celor botezați în Cristos și în misiunea Sa divină (cf. In 17,21.23).

Domnul încheie această rugăciune cerând ca toți să fim împreună cu El în cer și să ne bucurăm veșnic de slava Sa. De această dată, însă, nu folosește verbul „a se ruga”, ci „a voi”, ceea ce arată că această cerere este cea mai importantă și corespunde voinței Tatălui: ca toți oamenii să se mântuiască și să ajungă la cunoașterea adevărului (cf. 1 Tim 2,4).

Referindu-se la această rugăciune a lui Isus, prin care Îi cere Tatălui unitatea discipolilor Săi în iubire, Sfântul Josemaría comenta: „Ce bine au trăit primii creștini această caritate arzătoare, care se înălța cu mult dincolo de culmile simplei solidarități omenești sau ale unui temperament binevoitor. Se iubeau între ei, cu gingășie și cu forță, din Inima lui Cristos”^[2]. Să știm și noi să trăim cu aceeași dragoste față de cei care ne înconjoară.

^[1] Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Ioan, 11,11.

^[2] Prietenii lui Dumnezeu, nr. 225.