Evanghelie (In 5,31-47)
Dacă eu dau mărturie pentru mine însumi, mărturia mea nu este adevărată. Este un altul care dă mărturie despre mine și știu că mărturia pe care o dă despre mine este adevărată. Voi ați trimis la Ioan, iar el a dat mărturie pentru adevăr. Dar eu nu primesc mărturie de la un om, ci vă spun acestea ca voi să vă mântuiți. El era făclia care arde și luminează, iar voi ați voit să vă bucurați un ceas la lumina lui. Dar eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrurile pe care mi le-a dat Tatăl să le împlinesc – aceste lucruri pe care le fac – dau mărturie despre mine că Tatăl m-a trimis. Și Tatăl care m-a trimis, el a dat mărturie despre mine. Dar voi n-ați ascultat niciodată glasul lui, nici nu i-ați văzut chipul. Și nu aveți cuvântul lui care rămâne, pentru că nu credeți în cel pe care el l-a trimis.
Voi cercetați Scripturile, căci credeți că aveți în ele viața veșnică! Și tocmai ele dau mărturie despre mine. Dar nu vreți să veniți la mine ca să aveți viață. Eu nu primesc mărire de la oameni, Însă v-am cunoscut: nu aveți iubirea lui Dumnezeu în voi. Eu am venit în numele Tatălui meu și nu m-ați primit. Dacă ar fi venit un altul în numele lui propriu, pe acela l-ați fi primit. Cum puteți crede voi, care primiți mărire unul de la altul, și nu căutați mărirea care vine numai de la Dumnezeu? Să nu credeți că eu vă voi acuza înaintea Tatălui; este cine să vă acuze: Moise, în care ați sperat. Dacă ați fi crezut în Moise, ați fi crezut și în mine, căci el despre mine a scris. Dar dacă nu credeți în cele scrise de el, cum veți crede în cuvintele mele?”
Comentariu la Evanghelie
Ne aflăm la finalul lungului discurs al lui Isus din capitolul 5 al Evangheliei după Ioan. Cu ocazia unei minuni săvârșite într-o zi de sâmbătă, s-a declanșat un proces și s-a emis verdictul că Isus trebuie să moară. El se apără explicând că lucrarea Sa dătătoare de viață provine din dependența Lui de Tatăl, care continuă să acționeze prin El.
În procesele din Israel, nu era suficient ca acuzatul să demonstreze veridicitatea unor fapte, ci trebuia să aducă martori de încredere. Astfel, Isus îi prezintă mai întâi pe Ioan Botezătorul, care „a dat mărturie despre adevăr”, apoi însăși lucrările pe care le face și, în cele din urmă, pe Tatăl.
Dar interlocutorii lui Isus sunt incapabili să accepte acești martori, ceea ce duce la o inversare a rolurilor în proces, astfel încât acuzatorii devin cei acuzați: „este cineva care vă acuză: Moise”.
Evreii cred că au viață prin tradiția lor și prin reflecția asupra Scripturii; sunt convinși că cuvântul lui Dumnezeu locuiește în ei, dar refuzul lor de a-L accepta pe Isus face ca această credință să fie una iluzorie. De fapt, Isus este vocea și chipul lui Dumnezeu, dar ei nu-L ascultă și nu-L recunosc ca atare.
Discursul se încheie cu una dintre multele întrebări deschise pe care Isus le pune de-a lungul Evangheliei: „Cum veți putea crede în cuvintele mele?”. O întrebare care ne privește pe toți: cum putem crede în cuvintele lui Isus? Mai întâi, cerându-I lui Dumnezeu o credință puternică și profundă în Fiul Său. Apoi, urmând sfatul chiar al lui Isus: „Cercetați Scripturile: ele sunt cele care dau mărturie despre mine”.
Efortul de a studia Sfânta Scriptură și de a înțelege mai bine contextul religios al Evangheliilor în lumina Vechiului Testament va întări credința noastră și va aduce o nouă lumină întregii noastre vieți de fii ai lui Dumnezeu.