Evanghelie (Mc 7,24-30)
Apoi a plecat din acel loc și a venit în ținutul Tirului și Sidonului și a intrat într-o casă, voind ca nimeni să nu știe, însă nu a putut să rămână ascuns, căci o femeie a cărei fiică avea un duh necurat a auzit despre el și, venind îndată, a căzut la picioarele lui. Însă femeia era păgână, de origine siro-feniciană. Ea l-a rugat să alunge diavolul din fiica ei.
El i-a spus: „Lasă mai întâi să se sature copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței”.
Dar ea i-a răspuns: „Doamne, chiar și cățeii mănâncă sub masă firimiturile copiilor”.
El i-a spus: „Pentru acest cuvânt, mergi: diavolul a ieșit din fiica ta”.
Și, plecând acasă, a găsit fetița culcată în pat și diavolul ieșise din ea.
Comentariu la Evanghelie
Cum a aflat femeia sirofeniciană cine era Isus? Evanghelia nu ne oferă detalii în acest sens. Având în vedere locul ei de origine, probabil locuia nu departe de Galileea. Acolo, Domnul săvârșise multe minuni, iar oamenii erau entuziasmați de învățătura Lui. În plus, speranța venirii lui Mesia era răspândită printre evrei, și este de la sine înțeles că popoarele vecine știau ceva despre așteptările poporului lui Israel.
Oricum ar fi, această femeie avea o inimă deschisă la lucrarea lui Dumnezeu. Relatările despre disponibilitatea lui Isus de a-i ajuta pe cei aflați în suferință – bolnavi, posedați de demoni etc. – trebuie să-i fi aprins speranța. În dialogul cu Cristos, ea pare să recunoască faptul că poporul Israel are o relație specială cu Domnul, asemenea fiului care stă la masa tatălui. Astfel, putem intui că femeia sirofeniciană avea o anumită credință în promisiunile făcute de Dumnezeu evreilor. Dar ea intuiește, de asemenea, că această relație privilegiată a Domnului cu poporul Său nu este limitată, ci că, într-un fel, mila lui Dumnezeu se revarsă dincolo de granițele Israelului, ajungând la întreaga omenire.
Această femeie este un model de smerenie și încredere. Nu ezită să îngenuncheze la picioarele unui profet străin, cu fruntea plecată în semn de supunere. Și știe să persevereze chiar și atunci când pare că nu are suficiente argumente pentru a-și susține cererea. Fie ca și credința noastră să știe să depășească granițele și să devină o rugăciune neîncetată, plină de abandon în Domnul, care nu privește niciodată pe nimeni cu indiferență.