Evanghelia zilei de joi: Fără măsură

Comentariu la Evanghelia de joi din a treia săptămână din timpul de peste an: „Apoi le-a spus: «Fiţi atenţi la ceea ce auziţi: cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura şi vi se va da în plus»” (Mc 4,24). Inima creștinului este, așadar, o inimă deschisă, care nu se închide în propriul egoism, care nu își impune limite: nu îngrijește doar până la un anumit punct, nu iartă doar până la un moment anume, nu așteaptă uitându-se la ceas.

Evanghelie (Mc 4, 21-25)

Şi le-a spus: „Oare se aduce o candelă ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Nu ca să fie pusă pe candelabru? Căci nu este nimic ascuns care să nu fie descoperit şi nimic nu este secret care să nu vină la lumină. Dacă cineva are urechi pentru a asculta, să asculte”.

Apoi le-a spus: „Fiţi atenţi la ceea ce auziţi: cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura şi vi se va da în plus. Căci celui care are i se va mai da, iar celui care nu are i se va lua şi ceea ce are”.

Comentariu la Evanghelie

După ce a vorbit despre semănătorul care a ieșit să semene, despre sămânța care „a căzut pe pământ bun și a început să rodească” și despre cea care, pe de altă parte, a căzut pe pământ tare, pietros sau printre spini, și nu a dat roade, Isus ne vorbește despre lumânarea care trebuie pusă pe sfeșnic și despre măsura cu care măsurăm.

Aceste două parabole ne dezvăluie un mod de a fi creștin: cineva care dăruiește fără măsură. Pentru că, în realitate, acesta este modul de a fi, de a trăi, de a gândi și de a acționa al lui Isus Cristos: El face totul fără măsură, cu generozitate desăvârșită. Nu păstrează nimic doar pentru Sine.

Creștinul a primit lumina lui Cristos, lumina care a venit în lume pentru a risipi întunericul inimilor noastre. De aceea, fiecare creștin este chemat să fie martor al acestei lumini.

Trebuie să ne vedem pe noi înșine în această lumină: nu suntem supuși întunericului slăbiciunilor, păcatelor, fragilităților sau greșelilor noastre; nici întunericului care ne înconjoară sub forma bolii, eșecurilor, umilințelor, nerecunoștinței sau uitării.

Suntem copii ai luminii, fii iubiți ai lui Dumnezeu, care ne îngrijește, ne mântuiește și ne așteaptă întotdeauna.

Și El dorește ca noi să fim martori ai acestei lumini: ca prin grija noastră, prin munca noastră, prin capacitatea noastră de a aștepta, de a ierta și de a consola, să aducem lumina lui Dumnezeu în atâtea inimi cufundate în întuneric.

Și toate acestea, fără măsură, cu generozitate, pentru că suntem copiii unui Tată mărinimos.

Inima creștinului este, așadar, o inimă deschisă, care nu se închide în propriul egoism. Este o inimă care nu își impune limite: nu îngrijește doar până la un anumit punct, nu iartă doar până la un moment anume, nu așteaptă uitându-se la ceas.

Este o inimă care dorește să aibă inima lui Isus Cristos, o inimă care se dăruiește fără măsură.