Evanghelie (Lc 11,5-13)

Și le-a spus: „Dacă unul dintre voi are un prieten și merge la el la miezul nopții și-i spune: «Prietene, împrumută-mi trei pâini pentru că un prieten al meu a sosit la mine dintr-o călătorie și nu am ce să-i pun înainte», dacă celălalt dinăuntru îi răspunde: «Nu mă deranja; ușa este deja închisă și copiii sunt cu mine în pat, nu pot să mă scol să-ți dau», vă spun, chiar dacă nu se va scula să-i dea pentru că îi este prieten, pentru insistența lui se va scula și-i va da ceea ce-i trebuie. 

De aceea și eu vă spun: Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide. Căci oricine cere, primește; cine caută, găsește; iar celui care bate, i se va deschide. 

Care tată dintre voi, dacă fiul îi cere un pește, îi va da în loc de pește un șarpe, sau dacă îi cere un ou, îi va da un scorpion? Așadar, dacă voi, răi cum sunteți, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru din ceruri îl va da pe Duhul Sfânt celor care i-l cer?”

Comentariu la Evanghelie

Evanghelia liturghiei de astăzi ne plasează în învățăturile pe care Isus le-a oferit după ce i-a învățat pe discipoli rugăciunea Tatăl Nostru. Acolo Învățătorul îi învăța să-L numească pe Dumnezeu „Tată“, iar în această ocazie o repetă: Dumnezeu este un Tată bun dispus să dea din belșug celor care Îi cer ca niște fii. Isus repetă acest adevăr iar și iar de-a lungul Evangheliei, poate pentru că pentru noi este ușor să confundăm imaginea lui Dumnezeu și să-L vedem ca pe un judecător, ca pe un legiuitor, ca pe un acuzator și nu ca pe cineva care este de partea noastră. Poate că cel mai profund moment al învățăturii Sale despre adevărata față și identitate a lui Dumnezeu este parabola fiului risipitor, pe care Luca o prezintă câteva capitole mai încolo, unde iese la iveală inima iubitoare a Tatălui și adevăratul mod în care Se uită la copiii Săi și îi iubește .

În Evanghelia de astăzi, Isus ne invită ca încrederea specifică fiilor să nu rămână în simple cuvinte, ci să se manifeste în felul nostru de a cere și de a ne ruga. Dumnezeu Tatăl, ne învață Învățătorul, dorește să-Și vadă copiii comportându-se ca atare, fără frică să ne adresăm cu insistență Celui care ne iubește profund. Isus îi îndeamnă pe ascultători să-și dea seama de demnitatea lor de fii, să nu rămânem cu brațele încrucișate și să experimentăm bunătatea lui Dumnezeu. Poate de aceea ne insista: cereți!, căutați!, bateți!, pentru că Tatăl nostru Dumnezeu este dornic să dea, să iasă în întâmpinare, să deschidă ușa.

Prin câteva exemple, Isus ne arată cum afecțiunea Tatălui este foarte departe de calculul meschin și nu dorește să aibă de-a face cu logica schimbului strict, de a primi pentru a da. Și ne arată că dacă noi, fiind răi, știm să dăm lucruri bune celor care ne cer cu insistență, cu cât mai mult Tatăl nostru Dumnezeu, care nu numai că vrea să dăruiască lucruri, ci să Se dăruiască, să ne daruiască generos chiar Duhul Său, Duhul Sfânt (v. 13).

Sfântul Josemaría înțelesese cu tărie că rugăciunea și cererea creștinului trebuie să fie marcate de această conștiință de fii și fiice ale lui Dumnezeu: „Sprijină-te pe filiaţia divină. Dumnezeu este un Tată, – Tatăl tău! – plin de afecţiune, de o infinită iubire. — Cheamă-L adesea cu numele de Tată şi spune-I, numai Lui, că Îl iubeşti foarte mult! Că te simţi mândru şi puternic de a fi fiul Său” (Forja, nr. 331).