Evanghelie (Lc 7,24-30)

Când au plecat trimișii lui Ioan, a început să spună către mulțimi despre Ioan: „Ce ați ieșit să vedeți în pustiu? O trestie legănată de vânt? Dar ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce sunt îmbrăcați în haine scumpe și trăiesc în desfătare sunt în palate regale. Dar ce ați ieșit să vedeți? Un profet? Da, și mai mult decât un profet. Acesta este cel despre care s-a scris: Iată, îl trimit pe îngerul meu înaintea feței tale, care va pregăti calea înaintea ta. Căci eu vă spun: nimeni dintre cei născuți din femeie nu este mai mare decât Ioan; însă cel mai mic în împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el. Tot poporul care-l asculta și vameșii l-au recunoscut pe Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan. Dar fariseii și învățații Legii au zădărnicit planul lui Dumnezeu cu privire la ei, căci nu s-au lăsat botezați de el”.

Comentariu la Evanghelie

Dumnezeu este un Tată care dorește ce este mai bun pentru fiecare dintre noi, copiii Săi. Nimeni nu este lăsat la voia întâmplării, ci Dumnezeu ne pregătește drumul pentru ca să fim fericiți. El contează pe noi pentru a urma acest drum cu libertatea noastră și chiar pentru a-l construi împreună.

Evanghelia se încheie spunând că fariseii au zădărnicit planul lui Dumnezeu pentru popor. Aceste cuvinte au o mare forță, pentru că arată că omul poate schimba planurile lui Dumnezeu, cu toate consecințele pe care acest lucru le are asupra vieții noastre.

Dar Evanghelia indică și o realitate minunată: Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi. Dumnezeu S-a gândit la mine, eu sunt foarte important pentru Dumnezeu. Tu și eu putem împlini ceea ce Dumnezeu vrea pentru noi sau, dimpotrivă, putem abandona ceea ce este mai bun pentru noi și să mergem pe propriul nostru drum. Fericirea omului depinde de această alegere.

Un posibil drum pe care îl putem urma în afara lui Dumnezeu este cel al plăcerilor. Fiecare dintre noi se poate lăsa prins de aceste bunuri ca și cum ar fi calea fericirii. Însă aceste bunuri sunt doar aparente. Chiar dacă pot oferi o anumită satisfacție trecătoare, ele nu împlinesc aspirațiile cele mai profunde ale omului. Când sunt căutate ca scop, lasă în urmă un sentiment de gol și de sațietate amară. În adâncul nostru știm că răspunsul la întrebarea despre fericire nu se află acolo. Numai Dumnezeu este capabil să ne împlinească dorințele. De aceea Isus i-a întrebat pe oameni: „Ce ați ieșit să vedeți?”. Nu au mers la palate, ci au ieșit să vadă ceva diferit, dar în același timp foarte atrăgător, un drum mult mai pasionant.

Ioan Botezătorul trăia foarte sobru, cu strictul necesar. Scopul vieții lui nu era plăcerea. Atunci ce făcea? Predica Cuvântul lui Dumnezeu. Aici găsim răspunsul. Ceea ce intuim și ceea ce umple inima noastră omenească este Dumnezeu, este Cuvântul Său, este a-L cunoaște și a ne adresa Lui.

Tu și eu, în fiecare zi, ne confruntăm de multe ori cu momente în care căutăm propria plăcere sau îl căutăm pe Dumnezeu și pe ceilalți prin caritate. Ioan Botezătorul trăia pentru ceilalți. Scopul vieții lui era să predice venirea lui Isus, să-L facă cunoscut. Și aceasta este marea aspirație a omului, ceea ce îi umple pe deplin inima: a-L cunoaște, a ne adresa Lui și a-L iubi pe Dumnezeu mai presus de toate.