Evanghelie (Lc 15,1-10)

Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de el ca să-l asculte. 

Fariseii și cărturarii însă murmurau spunând: „Acesta îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei” 

Atunci le-a spus această parabolă: „Cine dintre voi, având o sută de oi și pierzând una dintre ele, nu le jaga pe cele nouăzeci și nouă în pustiu și umblă după cea pierduta pana când o găsește: Iar când o găsește, o pune pe umerii săi bucurându-se și, venind acasă, îi cheamă pe prieteni și pe vecini spunându-le: «Bucurați-vă împreună cu mine pentru că mi-am găsit oaia pierdută!» 

Vă spun că tot așa, va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire. 

Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde una dintre ele, nu aprinde lumina și mătură casa și caută cu grijă până o găsește? Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele spunându-le: «Bucurați-vă împreună cu mine pentru că am găsit drahma pe care o pierdusem!» 

Tot așa, vă spun, va fi mai mare bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se convertește”.

Comentariu la Evanghelie

Unul dintre lucrurile care atrag cel mai mult atenția în mersul lui Isus este că niciunul dintre cei considerați păcătoși nu se simțea respins de Domnul nostru. Sfântul Luca exprimă astfel acest lucru: „Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de El” (Lc 15,1). Pentru toți avea cuvinte, o inimă primitoare și milostivire; pe toți îi îndemna să ia în serios relația lor cu Dumnezeu, pentru că primirea și milostivirea nu închid ochii în fața nevoii de a respinge păcatul și de a face binele. O primire care era, în același timp, dăruire: „Dumnezeu Își arată iubirea față de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoși, Cristos a murit pentru noi” (Rm 5,8). Este reînnoirea iubirii dintâi: „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi” (1In 4,19).

Acei vameși și păcătoși s-au știut căutați și chemați de Isus. Domnul nostru Se roagă astfel: „Cât timp am fost cu ei, i-am păzit în numele Tău. I-am păzit pe cei pe care Mi i-ai dat” (In 17,12). Și a făcut-o asemenea păstorului care pleacă să caute oile: pentru că Tatăl ne-a pus în mâinile Sale, pentru că știe la ce suntem chemați și ne iubește cu iubire divină, pentru că vrea ca nimeni să nu se piardă. Aceeași iubire o cere de la noi atunci când ne trimite ca trimișii Săi: „I-a trimis doi câte doi înaintea Sa, în fiecare cetate și loc” (Lc 10,1). Isus vrea ca cei care Îl urmează să împărtășească aceeași inimă cu El.

Exemplele pe care le oferă Domnul sunt o provocare pentru logica omenească. Nu este ușor de înțeles că un păstor ar părăsi întregul său staul pentru a căuta o singură oaie, riscându-le pe celelalte. Dar Isus, Bunul Păstor, o face: aceasta este realitatea grijii Sale pentru fiecare în parte. Iar strădania Sa de a ne atrage spre Tatăl este asemenea femeii care a pierdut hrana zilnică a familiei sale: efortul ei de a căuta este proporțional cu iubirea față de ai săi. Isus ne îndeamnă să creștem în iubire adevărată față de aproapele nostru, iubire și pentru viața lui veșnică. Această iubire va da roade în rugăciune, în inventivitate și în străduința de a ne ajuta unii pe alții să identificăm ceea ce ne îndepărtează de Dumnezeu și să creștem în dorința de a avea o inimă curată.