Evanghelie (Mc 6,45-52)

Îndată i-a zorit pe discipolii săi să urce în barcă și să meargă înaintea lui spre ținutul dinspre Betsaida până ce va fi dat drumul mulțimii. După ce s-a despărțit de ei, a plecat pe munte ca să se roage. 

Când s-a făcut seară, barca era în mijlocul mării, iar el, singur pe uscat. Văzându-i cum se chinuiau să vâslească, deoarece vântul le era împotrivă, pe la straja a patra din noapte, a venit la ei umblând pe mare. Și voia să treacă pe lângă ei. Iar când l-au văzut umblând pe mare, au crezut că este o fantasmă și au început să strige, căci toți l-au văzut și erau îngroziți. 

El, însă, a vorbit îndată cu ei și le-a spus: „Curaj! Eu sunt, nu vă temeți!” 

Apoi, s-a urcat la ei în barcă și vântul a încetat, iar ei erau peste măsură de uluiți în sine, căci nu înțeleseseră nimic cu privire la pâini, ci inima lor era împietrită.

Comentariu la Evanghelie

Multe dintre învățăturile Mântuitorului nostru au loc pe malul lacului. Cu timpul, ucenicii vor înțelege că ceea ce se întâmplă acolo este o alegorie a vieții și că trebuie să facem față vieții chiar și atunci când ne simțim fără puteri. Evanghelia de astăzi ne arată că una dintre cele mai mari dificultăți pe care le putem întâlni pe cale este împietrirea propriului nostru inimii și că aici se află cheia pentru a înțelege ceea ce ni se întâmplă și pentru a putea integra toate acestea în ansamblul existenței noastre.

Părinții Bisericii nu se opresc doar la a sublinia oboseala provocată de vâslitul împotriva vântului. Obstacolele vieții nu vin doar din afară, ci și din interiorul nostru. Valurile sunt, pentru ei, și o imagine a mândriei și a orgoliului. Ceea ce permite navigarea fără dificultăți este umilința. Deschiderea inimii și încrederea în Dumnezeu îi dau omului o înțelegere mai profundă a lucrurilor.

Evitarea împietririi inimii depinde, în parte, de noi înșine. Viața ne pune, desigur, la încercare și suntem atinși de răul provocat de alții. Dar este în mâinile noastre să ne închidem în noi sau să venim în ajutorul celor din jur, știind că toți suntem supuși acelorași încercări. Nu suntem singurii destinatari ai răului din lume; nu suntem singurii care întâmpină obstacole, dureri și lipsuri. Iar dorința de a veni în ajutorul celorlalți deschide inima, ajutându-ne să parcurgem viața cu bucurie, chiar și în mijlocul dificultăților.

Isus veghează asupra noastră și ni se face prezent în mod continuu, chiar dacă uneori nu știm să-L recunoaștem. Una dintre modalitățile prin care ne însoțește este tocmai întâlnindu-ne în persoanele din jurul nostru, care au nevoie de mângâiere, de ajutor material, de învățătură sau de mărturia credinței noastre sincere și bucuroase. Cel care își deschide astfel inima va alunga orice frică, căci frica vine din sentimentul de singurătate, iar cine îl primește pe aproapele său, Îl primește pe Cristos în casa sa și nu va fi niciodată singur.