Evanghelie (Mt 2,1-12)
După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele regelui Irod, iată că au ajuns la Ierusalim niște magi din Răsărit și întrebau: „Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit și am venit să ne închinăm lui”.
Când a auzit aceasta, regele Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el. Atunci i-a adunat pe toți arhiereii și cărturarii poporului și a căutat să afle de la ei unde avea să se nască Cristos.
Ei i-au spus: „În Betleemul lui Iuda, căci așa este scris de profet: Și tu, Betleeme, pământ al lui Iuda, nicidecum nu ești cea mai mică dintre cetățile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieși stăpânitorul care va conduce poporul meu, Israel”.
Atunci Irod, chemându-i pe magi în secret, a aflat de la ei timpul când li s-a arătat steaua. Și, trimițându-i la Betleem, le-a spus: „Mergeți și informați-vă cu exactitate despre copil și, când îl veți fi găsit, înștiințați-mă și pe mine ca să merg și eu să mă închin lui”.
După ce l-au ascultat pe rege, au plecat și iată că steaua pe care o văzuseră la răsărit mergea înaintea lor până când, venind, s-a oprit deasupra locului unde era copilul. Când au văzut steaua, au fost cuprinși de o bucurie foarte mare. Și, intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat și; deschizând tezaurele lor, i-au oferit în dar aur, tămâie și smirnă.
După ce au fost înștiințați în vis să nu mai treacă pe la Irod, s-au întors pe alt drum în țara lor.
Comentariu la Evanghelie
În solemnitatea Epifaniei Domnului, Biserica celebrează cu bucurie manifestarea lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, Care S-a născut pentru a aduce lumii Mântuirea. În cadrul timpului de Crăciun pe care îl trăim, Adorarea Magilor la Prunc ne oferă încă o posibilitate de a pătrunde mai adânc în misterul celui Care S-a născut într-un sat îndepărtat al Israelului, în urmă cu douăzeci de secole, și Care totuși continuă să strălucească printr-o lumină ce nu se poate stinge în inimile atâtor persoane.
În Evanghelia de astăzi există un element care atrage cu putere atenția: steaua care îi călăuzește pe Magi din Răsărit până la Betleem. Încercările de a identifica această stea cu o cometă sau cu o conjuncție de astre nu au dat rezultate satisfăcătoare. Potrivit concepțiilor răspândite în epocă, nașterea unor personaje importante era legată de anumite mișcări ale astrelor. Dumnezeu S-a putut folosi de aceste noțiuni pentru a-i conduce la Isus Cristos. Din această perspectivă, sensul pasajului este limpede: magii își încep itinerariul de la revelația lui Dumnezeu în natură, steaua, dar trebuie să treacă prin revelația din Scripturile lui Israel („În Betleemul Iudeii – le-au spus –, căci așa este scris prin Profet”) pentru a-L întâlni pe adevăratul Dumnezeu[1].
În orice caz, lumina proprie și mișcarea acestei stele i-au condus pe Magi până la Isus, așa cum o reprezentăm de obicei în scenele Nașterii. Mai târziu, după ce au dejucat vicleniile lui Irod, Magii L-au întâlnit în sfârșit pe Prunc cu mama sa, iar steaua a trecut pe un plan secund, deoarece misiunea ei fusese deja împlinită. Ceea ce aveau acum înaintea ochilor Magii nu mai era un element cosmic spectaculos, ci un copil simplu – în aparență normal și obișnuit –, în fața Căruia au căzut la pământ și I-au oferit aur, tămâie și smirnă.
Dacă am asculta acest episod pentru prima dată, cu siguranță ne-ar surprinde diferența atât de mare dintre mijlocul folosit de Magi (steaua care îi însoțește și îi călăuzește) și scopul la care ajung (întâlnirea cu un copil). Tocmai această diferență substanțială ne poate ajuta să pătrundem mai mult în misterul identității acelui Prunc, Care este precedat nu doar de un astru strălucitor, ci și de numeroase profeții care vorbeau deja despre El.
Magii, așa cum scria sfântul Leon cel Mare, reprezintă întreaga omenire, care din acel moment a primit chemarea la Mântuire tocmai prin acest Prunc: „Să vină toate popoarele să se alăture familiei patriarhilor, iar fiii făgăduinței să primească binecuvântarea descendenței lui Abraham (…). Toate neamurile, în persoana celor trei Magi, să-L adore pe Autorul universului, iar Dumnezeu să fie cunoscut nu doar în Iudeea, ci în întreaga lume, pentru ca pretutindeni să fie mare numele Său în Israel”[2].
Steaua, cu lumina și mișcarea ei, L-a precedat pe Prunc, Care este Lumina și Mișcarea în sine, deoarece „toate s-au făcut prin El și fără El nu s-a făcut nimic din ceea ce s-a făcut” (In 1,3).
Experiența de a merge într-un loc liniștit, noaptea, într-o zi senină, de a ne așeza cu calm și a privi spre cer, contemplând pentru o clipă bolta cerească, ne umple de pace. Chiar și fără prea multe cunoștințe de astronomie, este ușor să rămânem fascinați de mulțimea luminilor care strălucesc pe cer. Privirea stelelor ne poate ajuta să ieșim din preocupările noastre cotidiene, cărora adesea le acordăm o importanță exagerată.
Totuși, deși a privi cerul ne poate ajuta să ne trezim, adevărata Stea a lumii și a istoriei, cea care este originea și dă sens tuturor celorlalte, este mult mai aproape de noi decât astrele firmamentului. Isus, în iesle sau în brațele mamei sale, dorește să ne umple cu lumina Sa, care nu se stinge niciodată, pentru ca și noi să putem fi stele care să-L ajute să umple lumea și istoria cu strălucirea Sa. Aceasta este ceea ce celebrăm în sărbătoarea de astăzi și în tot timpul Crăciunului: Dumnezeu S-a făcut om pentru a ne mântui, din pura gratuitate a iubirii Sale.
[1] Cf. Nota la Mt 2,1-12, Sfintele Evanghelii, EUNSA, Pamplona.
[2] Sfântul Leon cel Mare, Sermo 3 in Epiphania Domini, 2.