Evanghelie (Lc 1,46-56)
În acel timp, Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul 47 şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, 48 căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, 49 căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic, şi numele lui e sfânt! 50 Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. 51 A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, 52 i-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; 53 pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. 54 L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, 55 după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”.
56 Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.
Comentariu la Evanghelie
Maria s-ar fi întrebat de multe ori de ce era diferită de ceilalți. Diferită de rudele sale, de prietenele ei, de vecini.
În convorbirile cu unii și cu alții ar fi văzut egoismul inimilor lor, vanitatea cuvintelor, resentimentul judecăților critice, lenea muncilor și a grijilor. Și s-ar fi întrebat de ce ea nu era așa.
Până când îngerul Gabriel îi vorbește despre felul în care Dumnezeu a visat-o, a creat-o, S-a îndrăgostit de ea. Totul capătă sens, primește o lumină nouă.
Magnificat-ul este rodul rugăciunii ei din acele zile de drum de la Nazaret până la casa lui Zaharia și a Elisabetei. Al dialogului ei liniștit și recunoscător cu Dumnezeu Tatăl.
Maria își dă seama de măreția ei, de puterea ei: a fi iubita lui Dumnezeu. Iubită de Dumnezeu din totdeauna și pentru totdeauna. Întreaga ei viață a constat în a nu se pune pe sine în centru, ci în a face loc lui Dumnezeu, pe care Îl întâlnește în rugăciune și în slujirea celor din jur.
Maria este mare nu pentru că ar fi făcut lucruri mari prin ea însăși, ci pentru că a fost disponibilă ca Dumnezeu să lucreze, pentru că s-a lăsat atinsă de Dumnezeu, pentru că știe că este iubită necondiționat de Dumnezeu.
Viața Mariei este astfel revoluționară. Nu se privește pe sine, ci pe Dumnezeu și, prin Dumnezeu, pe ceilalți.
După cum subliniază papa Francisc, „lucrurile mari pe care Cel Atotputernic le-a făcut în viața Mariei ne vorbesc și despre drumul vieții noastre, care nu este o rătăcire fără sens, ci un pelerinaj care, chiar și cu toate incertitudinile și suferințele sale, își găsește în Dumnezeu împlinirea”.
Cu toții suntem și noi cei iubiți de Dumnezeu, cei iubiți din totdeauna și pentru totdeauna. Când Dumnezeu Se oprește asupra noastră, vede iubirea cu care ne-a creat. Privește dincolo de fragilitățile și mizeriile noastre. Dorește să ne purifice, să ne aprindă, să nu pierdem din vedere privirea Lui.
El privește tot ceea ce putem dărui, toată iubirea pe care suntem capabili să o oferim. Ne cheamă să lăsăm o urmă de iubire divină în viață, o urmă care să marcheze istoria, istoria noastră și istoria multora.