Evanghelie (Mt 1,18-23)

Nașterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, era logodită cu Iosif. Mai înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată prin puterea Duhului Sfânt. Iosif, soțul ei, fiind drept și nevoind s-o denunțe, s-a hotărât să o lase în ascuns.

După ce cugetase el acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un fiu și-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”.

Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul prin profetul care zice: Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și îi vor pune numele Emanuel, care înseamnă: Dumnezeu-cu-noi.

Comentariu la Evanghelie

Venirea pe lume a unui nou om este întotdeauna un semn de speranță. Părinții – și, în general, întreaga familie – obișnuiesc să viseze la cum se va desfășura viața copilului lor, care vor fi talentele pe care i le-a dat Dumnezeu, cum se va țese istoria sa de-a lungul anilor. Astfel, este ușor de imaginat cum nașterea sfintei Maria ar fi umplut și inimile sfinților Ioachim și Ana de speranță și cum și-ar fi făcut planuri pentru viitorul fiicei lor. Totuși, în viața Fecioarei avea să se facă prezentă o noutate care merge mult dincolo de ceea ce acești sfinți ar fi putut întrevedea. O noutate care o surprinde pe Maica Domnului în momentul Bunei Vestiri (cf. Luca 1,29) și care îl umple de uimire pe sfântul Iosif, așa cum vedem în evanghelia Sfintei Liturghii de astăzi.

Fecioara s-a născut pentru a împlini promisiunile lui Dumnezeu față de poporul Său: „Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu, căruia îi vor pune numele Emanuel, care înseamnă Dumnezeu-cu-noi” (v. 23). Însă aceste promisiuni se împlinesc într-un mod neașteptat, pentru că ea zămislește păstrând darul fecioriei. Duhul Sfânt săvârșește ceva măreț în viața sfintei Maria: o face Maica lui Dumnezeu, și astfel ea devine semn de speranță nu doar pentru poporul lui Israel, ci pentru toți oamenii.

Viața Fecioarei este un mare dar pentru omenire. Ne vorbește despre felul în care Domnul răspunde dorințelor noastre cele mai profunde și, în același timp, le așază într-un orizont nou. Mare trebuie să fi fost bucuria sfântului Iosif atunci când îngerul i-a spus să o primească pe Maica Domnului: era ceva ce, cu siguranță, își dorea din toată inima, dar la care era dispus să renunțe, pentru că se gândea că astfel se va conforma mai bine planului lui Dumnezeu (v. 18-19). Totuși, sfântul Iosif a primit ceva și mai măreț decât visa, pentru că mariajul său cu sfânta Maria a intrat să facă parte din planurile mântuirii. S-a angajat într-o aventură divină, în care, împreună cu multe bucurii, nu au lipsit obstacolele: nașterea într-un staul, persecuția lui Irod, nevoia de a-și relua munca în locuri diferite…

Ca și sfântul Iosif, și noi suntem chemați să o lăsăm pe Fecioară să intre în viețile noastre și să ne deschidem către o speranță nouă, care depășește visele noastre și nu dezamăgește.