În luna a șasea, îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Iar numele fecioarei era Maria.
Și, intrând la ea, i-a spus: „Bucură-te, o, plină de har, Domnul este cu tine!”
Ea s-a tulburat la acest cuvânt și cugeta în sine ce fel de salut ar putea fi acesta.
Însă îngerul i-a spus: „Nu te teme, Marie, pentru că ai aflat har la Dumnezeu. Vei zămisli și vei naște un fiu și-l vei numi Isus. Acesta va fi mare: va fi numit Fiul Celui Preaînalt și Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; și va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârșit”.
Maria a spus către înger: „Cum va fi aceasta, din moment ce nu cunosc bărbat?”
Răspunzând, îngerul i-a spus: „Duhul Sfânt va veni asupra ta și puterea Celui Preaînalt te va umbri; de aceea, sfântul care se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu. Iată, Elisabeta, ruda ta, a zămislit și ea un fiu la bătrânețe, și aceasta este luna a șasea pentru ea care era numită sterilă, pentru că la Dumnezeu nimic nu este imposibil”.
Atunci, Maria a spus: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău”.
Și îngerul a plecat de la ea.
Comentariu la Evanghelie
Punând Biserica în fața noastră acest fragment din Evanghelie pentru sărbătoarea de astăzi, este frumos să ne oprim să cugetăm câți pictori au înfățișat această scenă, sau câțe momente liturgice amintesc acest moment atât de important pentru mântuirea noastră (gesturi, pauze, cântece etc.), sau să fim conștienți de câți creștini ne oprim la amiază pentru a ne ruga „Îngerul Domnului” și pentru a contempla din nou atâtea minuni care se desprind din exemplul Fecioarei.
Iar evanghelistul, pentru a-l pregăti pe cititor în fața unui asemenea eveniment, ne oferă câteva detalii care ne ajută să înțelegem contextul, să situăm întâmplarea. Ne vorbește despre un înger care merge să viziteze o femeie, fecioară, ce trăia într-un sat mic. Ne introduce în viața acestei femei și adaugă încă un detaliu pentru a o prezenta: era logodită cu un bărbat din casa lui David. Și încheie acest preambul cu o mențiune la nume: Maria (cf. v. 27).
Nu este o mențiune indiferentă, după cum nu este indiferent să ai un nume. Însuși Dumnezeu a voit să dea un nume Fiului Său: „și-i vei pune numele Isus” (v. 31). Numele ne permite să personalizăm pe cineva, să vorbim despre el, să-l invocăm, să-l iubim. Iar pentru noi, această menționare a numelui Fecioarei ne umple de speranță, ne umple de bucurie. „Dacă se ridică vânturile ispitelor, dacă te împiedici de stâncile încercărilor, privește la stea, cheam-o pe Maria (...). Nu te vei rătăci dacă o urmezi, nu vei deznădăjdui dacă te rogi ei, nu te vei pierde dacă te gândești la ea. Dacă ea te ține de mână, nu vei cădea; dacă te ocrotește, nu vei avea nimic de temut; nu te vei osteni, dacă ea îți este călăuză; vei ajunge fericit la liman, dacă ea te apără. Și astfel vei experimenta tu însuți cu câtă dreptate s-a spus: și numele Fecioarei era Maria”[1].
În fiecare „Bucură-te, Marie”, așa cum indică însăși denumirea rugăciunii, o salutăm pe Fecioară, i ne adresăm ei. O invocăm pe Doamna numelui preadulce, așa cum o făcea sfântul Josemaría[2], așa cum a făcut îngerul, așa cum o face Dumnezeu. Și așa facem de atâtea ori în fiecare mister, în fiecare rozariu. Astăzi, ziua Sfintei Fecioare Maria a Rozariului, la începutul lunii acestei rugăciuni, să ne desfățăm și noi, „căci Însuși Dumnezeu Se desfată în această grațioasă frumusețe” [3], numind-o Maria.
[1] Omilia a 2-a despre Buna Vestire, 17. Sfântul Bernard.
[2] Sfântul Rozariu, primul mister de bucurie. Sfântul Josemaría..
[3] Cf. rugăciune „Bendita sea tu pureza”.