Evanghelie (Mc 3,31-35)

Au venit mama și frații lui și, stând afară, au trimis la el ca să-l cheme. Mulțimea era așezată în jurul lui și i-au spus:

„Iată, mama ta și frații tăi te caută afară”.

Iar el le-a răspuns:

„Cine este mama mea și cine sunt frații mei?”

Și, rotindu-și privirea peste cei așezați în jurul lui, a spus:

„Iată mama mea și frații mei! Oricine face voința lui Dumnezeu, acela îmi este frate și soră și mamă”.

Comentariu la Evanghelia zilei

Evanghelistul Sfântul Marcu a arătat clar cum faima lui Isus creștea: „veneau la El de pretutindeni” (1,45); „o mare mulțime, care auzise câte a făcut, a venit la El” (3,8). Atât de mult încât Isus întâmpina dificultăți în a-i controla pe toți acești oameni: „toți cei care aveau vreo boală se îmbulzeau ca să-L atingă” (3,10); „mulțimea s-a adunat din nou, încât nu mai puteau nici măcar să mănânce” (3,20). Mai mult, Domnul nu respingea pe nimeni, ci îi primea pe toți, indiferent de unde veneau: din Galileea și din Iudeea, din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan și din împrejurimile Tirului și Sidonului (cf. 3,7). Este de înțeles, așadar, că vedem acum cum „o mare mulțime stătea în jurul Lui” (v. 31) și că nu era ușor să ajungi la El. Acest context face cu atât mai ușor de înțeles că inclusiv mama Sa și rudele apropiate au fost nevoite să-I trimită mesajul că doreau să vorbească cu El.

Isus folosește această cerere pentru a oferi ascultătorilor Săi o învățătură mângâietoare: „cei care stăteau în jurul Lui” (v. 34) sunt cei care formează noua familie a copiilor lui Dumnezeu, care va deveni Biserica. Cei care fac voia lui Dumnezeu – al cărui Fiu este chiar Isus, așa cum L-au recunoscut până și spiritele necurate (v. 3,11) – sunt frații Săi, surorile Sale, mama Sa. În acest răspuns, Domnul descrie identitatea celor care Îl urmează, a creștinilor: copii care doresc să se identifice cu voința Tatălui. Și acesta rămâne ADN-ul fiecărui discipol al lui Isus Cristos, al fiecărui copil al Bisericii Sale: dorința profundă și interiorizată de a nu face altceva decât ceea ce Dumnezeu vrea.

De aceea, atunci când Isus își îndreaptă privirea spre cei care erau aproape de El (v. 34), nu vede oameni care stau acolo din obligație, din datorie sau pentru că nu au altă opțiune. Așa cum am văzut mai înainte, Domnul îi primește pe toți cei care vor să-L asculte, pe toți cei care vor să-L atingă. Urmarea Domnului, ascultarea de Dumnezeu Tatăl și participarea la noua Sa familie sunt, înainte de toate, acte libere și personale. Și tocmai aici mama lui Isus merge înaintea tuturor: ea este prima care a spus „da,” care a decis să facă din viața sa un „da” continuu. Ea este cea care a precedat, prin decizia ei liberă și personală, toate afirmațiile noastre viitoare în fața voinței lui Dumnezeu. Și cu acel „fiat,” cu acel „fie mie” (cf. Lc 1,38), ea ne susține, ne permite să facem parte din familia Sa, ni-L dăruiește pe propriul Său Fiu și toate binefacerile pe care aceasta le implică: „O, Maică, Maică!: Printr-un singur cuvânt al tău — „fiat“ — ne-ai făcut fraţi cu Dumnezeu şi moştenitori ai măririi Lui. — Fii binecuvântată!” (Drum, nr. 512).