Evanghelie (Lc 15, 3-7)

Atunci le-a spus această parabolă: „Cine dintre voi, având o sută de oi și pierzând una dintre ele, nu le jaga pe cele nouăzeci și nouă în pustiu și umblă după cea pierduta pana când o găsește: Iar când o găsește, o pune pe umerii săi bucurându-se și, venind acasă, îi cheamă pe prieteni și pe vecini spunându-le: «Bucurați-vă împreună cu mine pentru că mi-am găsit oaia pierdută!» 

Vă spun că tot așa, va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire”.

Comentariu la Evanghelie

Astăzi, Biserica celebrează sărbătoarea Preasfintei Inimi a lui Isus. Este o sărbătoare de cinstire a Domnului nostru. Inima Preasfântă a lui Isus este un simbol al iubirii divine: inima lui Isus, ca expresie a dăruirii și iubirii sale totale față de oameni. Sfântul Ioan ne spune: „iubindu-i pe ai săi care erau în lume, i-a iubit până la sfârşit” (In 13,1). În anul 1675, Isus i-a spus Sfintei Margareta Maria Alacoque că dorește ca Sărbătoarea Inimii Sale să fie celebrată în vinerea de după octava Sărbătorii Trupului și Sângelui Domnului. În 1856, Sărbătoarea Inimii lui Isus a fost extinsă la întreaga Biserică. Sfântul Ioan Paul al II-lea, mare devot al Preasfintei Inimi, spunea: „Această sărbătoare ne amintește de misterul iubirii lui Dumnezeu față de poporul din toate timpurile.”

Pentru a înțelege cum este Inima lui Isus, Biserica ne propune astăzi parabola Păstorului cel Bun. Isus este acel păstor care apare în povestirea despre oaia pierdută. Turma Lui este mare: cele o sută de oi din parabolă reprezintă întreaga omenire. Totuși, oricât de numeroasă ar fi turma Sa, El nu se mulțumește să piardă nici măcar o singură oaie. Isus nu rotunjește numărul de la nouăzeci și nouă la o sută: dacă îi lipsește o oaie, simte că turma Lui este incompletă. Va merge s-o caute pe cea pierdută prin munți, prin văi și nu se va opri până nu o va găsi…

Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus are o semnificație profundă pentru creștini. Când ne gândim la inima unei persoane, ne gândim la afecțiuni, la sentimente, la felul în care iubește. Dar, așa cum ne amintește Sfântul Josemaría, „când Sfânta Scriptură vorbește despre inimă, nu este vorba de un sentiment trecător, care aduce emoție sau lacrimi. Se vorbește despre inimă pentru a desemna persoana întreagă care, așa cum a arătat Isus Cristos, se îndreaptă cu tot sufletul și trupul spre ceea ce consideră binele său: căci unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Este Cristos care trece, nr. 164).

Această ultimă frază poate fi un stimul pentru a ne lăsa din nou uimiți de iubirea lui Dumnezeu: unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta. Putem afirma fără teamă de greșeală: noi suntem comoara lui Dumnezeu.

„Noi am cunoscut și am crezut iubirea pe care Dumnezeu o are față de noi” (1 In 4,16). Apostolul folosește două verbe: a cunoaște și a crede. Sunt două direcții care ne pot ajuta să trăim cu rod Solemnitatea de astăzi, atât de prețuită în evlavia populară a Bisericii. Sfântul Ioan știe că transmite ceva sublim, imposibil de exprimat în cuvinte, dar totuși încearcă. De aceea insistă atât de mult în scrisorile sale, în toate modurile posibile, că Dumnezeu este Iubire. Se dăruiește pe sine pentru a ne spune totul, pentru că știe că spune adevărul, ca și voi să credeți.

A cunoaște Preasfânta Inimă a lui Isus pentru a crede în iubirea Sa este nevoia cea mai profundă a propriei noastre inimi. Să apelăm la mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, a cărei inimă a bătut la unison cu Inima lui Cristos, pentru ca niciodată să nu încetăm a ne minuna în fața acestui mister: că noi suntem comoara Inimii lui Dumnezeu.