Evanghelie (Mt 11,28-30)
„Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă. Luați asupra voastră jugul meu și învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi alinare pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este lesne de purtat, iar povara mea este ușoară”.
Comentariu la Evanghelie
Evanghelia de la Sfânta Liturghie de astăzi ne amintește câteva cuvinte pline de mângâiere ale lui Isus: invitația Sa de a ne apropia de El pentru a primi ajutor și alinare pe drum. Isus ne invită să venim la El, dar, de fapt, El este deja alături de noi, iar a ne apropia de El este la fel de simplu ca a-I mărturisi cu inima și cu buzele.
Fără El nu putem merge înainte. Fără El nu putem trăi. Martirii din secolul al IV-lea, care într-o zi au spus Sine dominico non possumus („Nu putem trăi fără a celebra Ziua Domnului”), au exprimat minunat acest adevăr și au dat mărturie despre el cu prețul sângelui lor.
Este curios că Isus ne oferă alinare și, în același timp, ne cere să purtăm jugul Său. Cuvintele Domnului sunt întotdeauna o provocare: atât pentru înțelegere, cât și pentru acceptare.
Totuși, dacă L-am fi însoțit și L-am fi văzut predicând, vindecând, plângând, obosind și odihnindu-Se, cuvintele Sale nu ne-ar surprinde atât de mult. L-am fi auzit spunând că Tatăl Său nu încetează să lucreze, iar El lucrează de asemenea (In 5,17), și L-am fi văzut bucuros în ciuda efortului, a oboselii și chiar a respingerii.
Iar acest exemplu este cel care ne dezvăluie ce este iubirea. Pentru că iubirea este un jug, dar un jug blând. Iubirea adevărată înseamnă să te „subordonezi” celui iubit, să te dăruiești celui iubit, să devii fragil pentru el. Iubirea înseamnă uitare de sine și a trăi pentru celălalt. Dar aceasta este deosebit de dificil într-o lume în care a intrat păcatul. Și acesta este jugul la care ne invită.
Isus ne invită să împărtășim Inima Sa. Drumul iubirii este posibil doar pentru cel care este blând și smerit cu inima. Pentru că iubirea este blândețe și milostivire. Pentru că iubirea este în mod necesar smerită. Nu este posibil ca iubirea să prindă rădăcini într-o inimă lipsită de stăpânire de sine. Iar stăpânirea de sine există doar atunci când Cristos domnește în noi.
Nu poate exista iubire acolo unde nu există înțelegere, iertare și compasiune. Nu este iubire adevărată aceea care nu este smerită, aceea care încetează să se dăruiască atunci când nu primește în schimb, aceea care se oferă doar pentru că așteaptă ceva în schimb.