Evanghelie (Lc 2,21-24)
Când s-au împlinit opt zile, a fost circumcis și i s-a pus numele Isus, așa cum a fost numit de înger mai înainte de a fi fost zămislit. După ce s-au împlinit zilele purificării lor, după Legea lui Moise, l-au dus la Ierusalim ca să-l ofere Domnului, după cum este scris în Legea Domnului: Orice prim născut de parte bărbătească va fi declarat sfânt pentru Domnul și să aducă jertfă, după cum este scris în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel.
Comentariu la Evanghelie
Astăzi, Biserica sărbătorește fiesta Preasfântului Nume al lui Isus. Sărbătoarea datează din secolul al XIV-lea, când Sfântul Bernardino din Siena, misionar franciscan, a început să răspândească cultul numelui lui Isus. O făcea arătând o tăbliță pe care era reprezentată Euharistia cu raze care ieșeau din ea și cu monograma „IHS”, care înseamnă „Iesus Hominum Salvator”, adică „Isus, Mântuitorul oamenilor”.
Evanghelia de astăzi ne arată că, potrivit Legii lui Moise (Ex 13, 11-16), la opt zile după nașterea primului fiu, părinții trebuiau să meargă la Templu pentru a săvârși tăierea împrejurului. Iar după patruzeci de zile de la naștere, reveneau la templu pentru a-l prezenta și pentru purificarea mamei.
Este surprinzător să vedem cum Isus, Mântuitorul nostru, pare a fi cel răscumpărat în această Evanghelie. Și cum Maria, care este întreagă pură, se prezintă la Templu pentru a fi purificată. Această Evanghelie ne vorbește despre umilința lui Dumnezeu și a Preasfintei Fecioare.
Aceasta este una dintre învățăturile pe care le putem lua din Evanghelie: Isus și Maria împlinesc voința lui Dumnezeu, deși Ei nu aveau nevoie să facă aceste lucruri, și totuși le fac cu bucurie. Câteodată, ție și mie ne este greu să împlinim voința lui Dumnezeu în viața noastră. De multe ori putem să ne răzvrătim în fața dificultăților zilnice, în fața imprevizibilului fiecărei zile. Atâtea ori îi spunem „nu” lui Dumnezeu și ne punem propria voință înaintea voinței Lui.
Isus și Maria ne învață care este adevărata umilință: împlinirea voinței lui Dumnezeu cu bucurie. Sfântul Josemaría spunea că „rugăciunea este umilința omului care recunoaște profunda lui mizerie şi măreţia lui Dumnezeu, Căruia I se adresează şi pe care Îl adoră, aşteptând totul de la El şi nimic de la sine însuşi” (Brazdă, nr. 259). Aceasta ne învață Sfânta Familie: merită să împlinim voința lui Dumnezeu, pentru că aceasta este calea fericirii noastre.
Evanghelia ne arată, de asemenea, marea valoare pe care o au jertfele înaintea lui Dumnezeu. Istoricul evreu Flavius Iosephus a scris că, doar în Paștele anului 70 d.C., preoții Templului au oferit 256.500 de miei pe altar. Jertfele și darurile din Vechiul Testament nu au fost concepute pentru a mântui, ci pentru a învăța (cf. Gal 3,24). Oferind lui Dumnezeu aceste jertfe, fiecare persoană din poporul lui Israel învăța să se pună liber în slujba lui Dumnezeu și să se bucure de voința Lui. Acesta este adevăratul sens al jertfei: a ne pune la dispoziția planurilor lui Dumnezeu. Noi, creștinii, avem imensa bucurie că mai putem participa și la jertfa lui Cristos în Sfânta Liturghie. Această jertfă chiar mântuiește.
Cuvântul „jertfă” (sacrificiu) provine din latină (sacrificium) „sacrum” și „facere”, adică „a face lucrurile sfinte”, sau, de asemenea, a-L onora pe Dumnezeu sau a se încredința Lui. Iosif și Maria oferă o pereche de turturele și doi pui de porumbel. Ei aduc o jertfă lui Dumnezeu, Îl onorează, se încredințează Lui, știind că de la El vine mântuirea. Așa cum spunea Papa Francisc: „Mântuirea este în numele lui Isus. Trebuie să dăm mărturie despre aceasta: El este singurul mântuitor”.
Isus este Mântuitorul nostru, și aceasta sărbătorim în această zi a Preasfântului Nume al lui Isus. Aceasta înseamnă că trebuie să știm că suntem priviți cu iubire de Dumnezeu în orice moment. Este o privire reciprocă. Când privim pruncul în ieslea din Betleem, în acel moment, Dumnezeu ne privește cu iubire. Să ne încredințăm Mariei, pentru ca să știm să cinstim numele lui Isus în fiecare moment al zilei noastre.