Evanghelie (In 1,1-18)

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Acesta era la început la Dumnezeu. Toate au luat ființă prin el și fără el nu a luat ființă nimic din ceea ce există. În el era viața și viața era lumina oamenilor, iar lumina în întuneric luminează, dar întunericul nu a cuprins-o.

A venit un om, trimis de Dumnezeu, al cărui nume era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să dea mărturie despre lumină, pentru ca toți să creadă prin el. Nu era el lumina, ci a venit să dea mărturie despre lumină.

[Cuvântul] era lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om. Era în lume și lumea a luat ființă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit. Însă celor care l-au primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din voința trupului, nici din voința bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut. 

Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har și de adevăr. 

Ioan a dat mărturie despre el și a strigat: „Acesta era cel despre care v-am spus: Cel care vine după mine a ajuns înaintea mea pentru că era mai înainte de mine”. 

Într-adevăr, noi toți am primit din plinătatea lui har după har. Pentru că Legea a fost dată prin Moise, harul și adevărul au venit prin Isus Cristos. Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul, care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat.

Comentariu la Evanghelie

În mod providențial, Evanghelia ultimei zile a anului solar coincide cu Prologul lui Ioan, care ne vorbește despre noua creație în Isus Cristos. 

Tocmai am celebrat Nașterea Domnului nostru, iar Biserica ne amintește marea noutate pe care a adus-o acest eveniment deosebit. 

Ioan își începe Evanghelia afirmând că „pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată”. Într-adevăr, de-a lungul întregului Vechi Testament se poate observa dorința necontenită de a-L cunoaște pe Dumnezeu, de a contempla fața Sa: „Fața Ta, Doamne, o caut; nu-Ți ascunde fața de mine”. (Ps 27,8-9). 

Profeții cei mai apropiați de Dumnezeul lui Israel, precum Moise sau Ilie, au putut vedea slava Sa, dar nu li s-a îngăduit să-I vadă fața: „Voi face să treacă pe dinaintea ta toată splendoarea Mea (…) dar nu vei putea vedea fața Mea, căci niciun om nu poate să Mă vadă și să rămână în viață”. (Ex 33,19-20). 

Dar acum ceva s-a schimbat, pentru că „Dumnezeul Unul-Născut, Cel care este în sânul Tatălui”, a venit pe pământ ca să ne „istorisească” cine este Dumnezeu, pentru ca noi să-L putem contempla pe Dumnezeu făcut Om. Aceasta a fost viața lui Isus pe care o citim în Evanghelie: istoria vie a relației noastre cu un Dumnezeu care este Tatăl nostru. 

A-L contempla în aceste zile pe Atotputernicul făcut Prunc și a-L primi în viața noastră cu o generozitate reînnoită ne amintește că am primit „puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu”.

„Sprijină-te pe filiaţia divină. Dumnezeu este un Tată, – Tatăl tău! – plin de afecţiune, de o infinită iubire. — Cheamă-L adesea cu numele de Tată şi spune-I, numai Lui, că Îl iubeşti foarte mult! Că te simţi mândru şi puternic de a fi fiul său” (Sf. Josemaría, Forja, nr. 331).