Dacă de atâtea ori în faţa realităţilor suferinţei simţiţi sufletul vostru tremurând, remediul este de a-l privi pe Cristos. Scena Calvarului proclamă tuturor că suferinţele sunt sfinţite trăind uniţi cu Crucea.

Supărările noastre, într-adevăr, trăite creştineşte, se transformă în reparaţie şi în ajutor, prin participarea la destinul şi viaţa lui Isus care, de bună voie, din iubire pentru oameni, a experimentat toată gama durerii, a cunoscut toată suferinţa. S-a născut, a trăit, a murit în sărăcie; a fost contrazis, insultat defăimat, calomniat şi condamnat pe nedrept; a cunoscut trădarea şi părăsirea ucenicilor; a gustat singurătatea şi amărăciunile chinurilor şi ale morţii. Acum acelaşi Cristos continuă să sufere în mădularele sale, în omenirea întreagă care populează pământul, şi pentru care el este Capul, Primul-Născut, Răscumpărătorul (Sf. Josemaría în cartea Este Isus care trece, 168).