„Să începem din nou!”

Convingerea că eşti plămădit dintr-un aluat „prost” – dacă te cunoști – îți va da reacţia supranaturală, care va face ca bucuria şi pacea să se înrădăcineze din ce în ce mai adânc în sufletul tău, în fața umilinței, a disprețului, a calomniei…

După acel „fiat” (Doamne, ce vei voi) raţionamentul tău în aceste cazuri va trebuie să fie „este tot ce a spus? Se vede că nu mă cunoaşte, căci altfel, nu s-ar fi mărginit numai la atât”.

Convins că meriţi un tratament mai prost, vei simţi recunoştinţă către acea persoană şi te vei bucura de ceea ce pe altul l-ar face să sufere.

• Brazdă, nr. 268.

Experimentăm continuu ineficienţa noastră personală. Dar, uneori, parcă se unesc toate aceste lucruri, se manifestă şi mai pregnant, ca să ne dăm seama cât de săraci suntem. Ce e de făcut?

Expecta Dominum, speră în Domnul; trăieşte cu speranţă, ne sugerează Biserica, cu dragoste şi cu credinţă. Viriliter age, poartă-te cu bărbăţie. Ce contează că suntem creaturi din lut, dacă avem speranţa pusă în Dumnezeu? Şi dacă vreodată un suflet suferă o cădere, un recul – nu trebuie neapărat să se întâmple –, i se dă leacul, cum se procedează în mod normal în viaţa obişnuită în privinţa sănătăţii corpului, şi din nou de la capăt!

În faţa mizeriilor noastre şi a păcatelor noastre, în faţa greşelilor noastre – chiar dacă, prin harul divin sunt neînsemnate –, să ne îndreptăm spre rugăciune şi să îi spunem Tatălui nostru: Doamne, în sărăcia mea, în fragilitatea mea, în lutul meu de vas spart, Doamne, pune-mi nişte scoabe şi – cu căinţa mea şi cu iertarea ta – voi fi mai puternic şi mai frumos decât înainte! O rugăciune consolatoare, ca să o repetăm când se sparge acest biet lut al nostru.

• Prietenii lui Dumnezeu, nn. 94-95.

Primește mesaje prin e-mail

Dacă doriți să vă înscrieți la newsletter, vă rugăm să introduceți adresa dvs. de e-mail