Liturghia –insist– este o acțiune divină, trinitară, nu omenească. Preotul care celebrează slujește planului Domnului, împrumutându-I trupul și glasul său; dar el nu acționează în nume propriu, ci in persona et in nomine Christi, în Persoana lui Cristos și în numele lui Cristos.
Dragostea Treimii față de oameni face posibil ca, din prezența lui Cristos în Euharistie, să izvorască pentru Biserică și pentru omenire toate harurile. Aceasta este jertfa prevestită de profetul Malahia: De la răsăritul soarelui până la apus, mare este numele Meu între neamuri; și în orice loc se va aduce numelui Meu tămâie și ofrandă curată. Este Jertfa lui Cristos, oferită Tatălui cu colaborarea Duhului Sfânt: o jertfă cu o valoare infinită, care face veșnică în noi Răscumpărarea, pe care jertfele Legii Vechi nu o puteau realiza.
- E Cristos care trece, nr. 86