Vorbeam mai înainte despre luptă. Dar lupta necesită antrenament, o alimentație adecvată și un leac grabnic în caz de boală, contuzii sau răni. Sacramentele, medicamentul principal al Bisericii, nu sunt ceva de prisos: atunci când sunt abandonate de bunăvoie, nu mai este posibilă înaintarea pe calea urmării lui Isus Cristos: avem nevoie de ele precum avem nevoie de respirație, de circulația sângelui, de lumină, pentru a putea discerne în orice moment ce vrea Domnul de la noi.

Asceza creștinului cere tărie; iar această tărie o găsește în Creator. Noi suntem întunericul, iar El este cea mai strălucitoare splendoare; noi suntem boala, iar El este sănătatea robustă; noi suntem slăbiciunea, iar El ne susține: quia tu es, Deus, fortitudo mea, – pentru că Tu ești întotdeauna Dumnezeul meu și locul meu de refugiu. Nu există nimic pe acest pământ capabil să se opună curgerii nerăbdătoare a Sângelui răscumpărător al lui Cristos. Dar micimea omenească poate acoperi ochii, astfel încât să nu observe măreția divină. De aici vine responsabilitatea tuturor credincioşilor, şi mai ales a celor cărora le revine misiunea de a conduce spiritual –adică de a sluji– Poporul lui Dumnezeu, de a nu astupa izvoarele harului, de a nu se ruşina de Crucea lui Cristos.

(E Cristos care trece, nr. 80)