Număr de articole: 351

Papa Francisc a proclamat o zi de post şi rugăciune pentru pace în Siria

Papa Francisc a proclamat o zi de post şi rugăciune, pe 7 septembrie, pentru pace în Siria. "Să nu mai fie niciodată război! Pacea este un dar de cea mai înaltă valoare" a zis Sfântul Părinte.

Despre Papă

Lansare de carte: Mons. Josemaría Escrivá de Balaguer, Însemnări despre viața fondatorului Opus Dei

Editura Presa bună a lansat cartea Mons. Josemaría Escrivá de Balaguer, Însemnări despre viața fondatorului Opus Dei, prima carte despre Sfântul Josemaría în limba română.

Despre Opus Dei

Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea vor fi declaraţi sfinţi; mons. Álvaro del Portillo, fericit

Papa Francisc a semnat în această dimineaţă decretele prin care este recunoscută o minune prin mijlocirea lui Ioan Paul al II-lea şi o altă, atribuită mijlocirii venerabilului Álvaro del Portillo, primul succesor al Sf. Josemaría în conducerea Opus Dei.

Despre Opus Dei

Am simțit mâna lui Dumnezeu care mi-a arătat un drum în viață

Jan a cunoscut Opus Dei în Republica Cehă. Acum este în Franța de un an de zile găzduit la o familie care oferă cazare studenților. Acolo l-am întâlnit și noi.

Mărturii

Treizeci de ani de educaţie în domeniul industriei hoteliere la Lexington College

Lexington College în Chicago sarbatoreşte cea de-a 30-aniversare cu introducerea unei noi specializări "Health Care and Wellness" în cadrul facultăţii de Management Hotelier.

Combustibilul necesar prezenţei lui Dumnezeu

Apolline este o femeie tânără modernă, care are deja şase copii. Locuieşte la Valenciennes, în nordul Franţei. A crescut într-o familie în care părinţii fac parte din Opus Dei.

Mărturii

„Mulţumesc mult, mulţumesc mult pentru tot!”

Studenţi din Germania, Spania, Suedia şi Uganda construiesc o şcoală în Africa.

Credinţa în paginile unui roman poliţist

Josefina Caprile trăieşte în Argentina, este văduvă şi mamă a opt copii. Prinsă de grijile vieţii de familie, îşi face timp pentru a scrie, cu o idee fundamentală: cărţile trebuie să fie captivante căci, dacă nu sunt, cine le-ar mai citi?

Mărturii

"Sunt o negustoare de timp"

Gabriela Méndez spune că este, probabil, o negustoare de timp, pentru că ia minute din zi. Ne vorbeşte de cele patru fiice ale sale, de munca sa într-un liceu, de viaţa sa socială şi de marile ei pasiuni: pictura şi muzica.

Mărturii

Papa la Sfânta liturghie cu tinerii: Mergeţi, fără frică, pentru a sluji

Trei cuvinte: Mergeţi, fără frică, pentru a sluji. Mergeţi, fără frică, pentru a sluji. Urmând aceste trei cuvinte veţi experimenta că acela care evanghelizează este evanghelizat, acela care transmite bucuria credinţei primeşte mai multă bucurie.

Despre Papă