Te sfătuiesc ca, în rugăciune, să intervii în pasajele din Evanghelie, ca un personaj în plus. Mai întâi, imaginează-ţi scena sau misterul, ceea ce îţi va folosi pentru a te reculege şi a medita. Apoi, pune-ţi inteligenţa la contribuţie pentru a cerceta particularitatea vieţii Învăţătorului: Inima Sa plină de duioşie, umilinţa Sa, puritatea Sa, îndeplinirea Voinţei Tatălui. Apoi, povesteşte-I ce ţi se întâmplă ţie de obicei în aceste situaţii, ce ţi se întâmplă, la ce te gândeşti. Fii atent, pentru că poate El va dori să îţi arate ceva: şi se vor produce mişcări interioare, revelaţii, remuşcări.
(...) Sunt mii de moduri de a te ruga, vă spun din nou. Fiii lui Dumnezeu nu au nevoie de o metodă, convenţională şi artificială, pentru a I se adresa Tatălui lor. Dragostea este inventivă, ingenioasă; dacă iubim, vom şti să descoperim căi personale, intime, care să ne ducă la un dialog continuu cu Domnul. (...)
Dacă ne lasă puterile, să alergăm la dragostea Sfintei Maria, Maestra Rugăciunii; şi la Sfântul Iosif, Tatăl şi Stăpânul Nostru, pe care îl venerăm atât de mult, care este cel care, în această lume, a fost cel mai apropiat de Maica lui Dumnezeu şi - după Sfânta Maria - de Fiul Său Divin. Iar ei Îi vor închina slăbiciunea noastră lui Isus, pentru ca el să o transforme în fortăreaţă. (Prieteni ai lui Dumnezeu, 253. 255)