Sfinţii sunt rodul arborelui Bisericii

Un articol al Mons. Flavio Capucci, postulator al cauzei de canonizare a lui Josemaría Escrivá, cu ocazia consistoriului din 26.02.02 de la Roma.

Sfinţii sunt rodul preţios al arborelui Bisericii. Existenţa lor este impregnată de iubirea care formează Trupul mistic al lui Cristos. Ei şi-au petrecut viaţa în comuniune cu toţi fraţii de credinţă, şi au promovat întotdeauna unitatea. Văzând cum decurge viaţa unui sfânt, este uşor de aflat firul conducător al acestei comuniuni.

Josemaría Escrivá s-a născut la începutul secolului trecut, în sânul unei familii creştine, la Barbastro (Spania). El a putut să vadă şi să-şi însuşească din exemplul părinţilor săi naturaleţea şi frumuseţea virtuţilor: o viaţă simplă într-un cămin creştin normal, trăită în muncă cinstită, slujire, bucurie, rugăciune, durere şi afecţiune. După ce a frecventat grădiniţa la Fiicele carităţii, urmează primele clase într-un Colegiu al Şcolilor Evlavioase, unde progresează şi în abecedarul doctrinei creştine. Îşi începe devreme viaţa sacramentală, călăuzit şi îndrumat de părinţii săi şi de preoţii din localitate. Josemaría îşi va aminti mereu cu afecţiune de bunăvoinţa călugărului care i-a ascultat prima spovadă. În acest timp, numărul surorilor sale se măreşte, şi, odată cu venirea noilor copii, şi fericirea părinţilor creşte.

În 1915, după ani foarte grei, marcaţi de încercări şi necazuri, familia se mută la Logroño. Acolo, în cursul iernii anului 1917, urmele lăsate pe zăpadă de un călugăr carmelit desculţ mişcă inima tânărului Josemaría, făcându-l să se întrebe: "Iar eu, ce fac pentru Dumnezeu?". Odată cu această întrebare începe un itinerar de generozitate totală, pe care nu-l va străbate niciodată singur. El se poate bizui pe harul lui Dumnezeu, pe părinţii săi, pe fraţii şi surorile sale, precum şi pe exemplul multor persoane. Presimte că Dumnezeu are planuri pentru viaţa lui, însă încă nu ştie ce anume. Intră în seminar, unde preoţi cu experienţă îl ajută să-şi consolideze vocaţia şi să-şi canalizeze dorinţele de a împlini voinţa divină. Euharistia devine centrul întregii sale existenţe. Gândurile şi faptele sale se concentrează în jurul lui Isus din sfântul sacrament, marea iubire a vieţii sale şi fundamentul comuniunii în Biserică.

Începând cu momentul în care primeşte hirotonirea sacerdotală, în 1925, se dăruieşte cu abnegaţie pentru exercitarea misiunii sale în mijlocul oamenilor de diferite condiţii, dar mai ales în mijlocul celor săraci şi bolnavi. Le cere să se roage pentru el, singura forţă în care are încredere că-l va ajuta să împlinească această voinţă a lui Dumnezeu, pe care nici acum Josemaría nu o întrevede. Începând cu anul 1927 se stabileşte la Madrid, unde se ocupă de bolnavii din spitalele conduse de călugăriţe sau de alte persoane de bunăvoinţă care, în anii aceia grei pentru Biserica catolică din Spania, îşi riscă astfel sănătatea şi uneori chiar viaţa. În timpul acestor primi paşi ai preoţiei sale, beneficiază de îndrumarea spirituală a unui părinte iezuit, şi lucrează mai mulţi ani ca preot în diferite mănăstiri.

În 1928, după multă rugăciune, i-a fiinţă Opus Dei. Josemaría, fără a înceta să se ocupe de cei săraci şi bolnavi, începe să facă apostolat în rândul studenţilor, funcţionarilor, muncitorilor, artiştilor, şi, de asemenea, în rândul preoţilor. El îi invită pe toţi să-l urmeze îndeaproape pe Cristos, străduindu-se să-şi sfinţească munca de zi cu zi. Începând din acest moment, desfăşoară neobosit apostolatul Opus Dei, iar dăruirea sa impresionează mii de persoane din toate mediile profesionale şi sociale, care simt forţa chemării la vocaţia creştină.

În anii '40, în afara intensei activităţii preoţeşti pe care o desfăşoară în rândul laicilor, la cererea episcopilor, ţine reculegeri spirituale pentru mii de preoţi din numeroase dieceze din Spania. Încurajează numeroase vocaţii la preoţie şi la viaţa consacrată şi îi îndeamnă pe toţi să persevereze pe drumul lor, atunci când trec prin momente grele.

Când a murit fondatorul Opus Dei, în 1975, mii de scrisori de la preoţi, călugări, episcopi, membri ai asociaţiilor de credincioşi şi numeroase alte persoane au început să sosească la Postulatura pentru cauza beatificării şi a canonizării, cerând deschiderea procesului de canonizare a "prietenului lor Josemaría". Prelatura se bucură şi azi de afecţiunea tuturor acestor prieteni ai fondatorului. Ei s-au înmulţit după 1975, datorită răspândirii învăţăturilor şi scrierilor lui... Pentru a nu cita decât un singur exemplu, există astăzi peste 500 de comunităţi contemplative, de bărbaţi şi de femei, în numeroase ţări ale lumii, care cooperează cu Opus Dei, şi care susţin activitatea sa prin rugăciunea lor neîncetată.

Istoria personală a Mgr Josemaría Escrivá şi istoria instituţiei pe care el a fondat-o se înscriu în comuniunea eclezială, această trăsătură caracteristică a biografiei sfinţilor, "care încarnează şi manifestă esenţa însăşi a misterului Bisericii" şi care, mărturie a iubirii, reprezintă chiar "inima" acesteia (Novo millennio ineunte, nr.42). Papa îi invită pe toţi creştinii "să facă din Biserică, şcoala şi casa comuniunii" (nr. 43), şi prin faptele lor. Iar odată cu canonizările, el propune un exemplu elocvent al acestei spiritualităţi de comuniune. Da, contemplându-i pe sfinţi, ni se pare firesc să-i vedem ca pe un "frate în credinţă, în unitatea profundă a Trupului mistic, considerându-l deci ca 'unul dintre ai noştri', 'un dar pentru mine' " (nr. 43): conştiinţa de a fi primit acest dar naşte în inimă sentimente de gratitudine faţă de Dumnezeu şi faţă de Biserică.