Prelatura personală

Prelaturile personale sunt instituţii care fac parte din structura ierarhică a Bisericii. Opus Dei a fost ridicat de Ioan Paul II ca prelatură personală în spaţiu internaţional, prin constituţia apostolică ‘Ut sit’, din 28 noiembrie 1982.

Ce este o Prelatură personală?

În dreptul Bisericii Catolice, figura juridică denumită prelatura personală a fost prevăzută de Conciliul Vatican II.

În decretul conciliar Presbyterorum ordinis, (7.12.1965) n. 10, stabilea că pentru „actualizarea diferitelor iniţiative pastorale în favoarea diferitelor grupuri sociale în anumite regiuni sau naţiuni sau de-a dreptul în lumea întreagă” se vor putea constitui în viitor, printre alte instituţii, „dieceze particulare şi prelaturi personale”.

Care sunt caracteristicile prelaturilor personale?

Conciliul intenţiona să sublinieze o nouă figură juridică, de o mare flexibilitate, pentru a contribui la răspândirea efectivă a mesajului şi a vieţii creştine: organizarea Bisericii răspunde astfel la cererile misiunii sale, care se implică în istoria oamenilor.

Prelaturile personale, începute cum am spus de Conciliul Vatican II, sunt instituţii conduse de un Păstor (un prelat care poate să fie episcop, numit de Papa, şi care guvernează prelatura cu puterea de guvernare sau jurisdicţie); în afara prelatului mai este un prezbiteriu compus din preoţi seculari şi mai sunt laici, fie bărbaţi fie femei.

Deci, prelaturile personale sunt instituţii care fac parte din structura ierarhică a Bisericii, adică una din formele de autoorganizare pe care Biserica o dă pentru a ajunge la scopul pe care Cristos i-a încredinţat-o, cu caracteristica prin care credincioşii lor continuă să facă parte şi din bisericile locale sau diecezele unde au domiciliu.

Ridicarea lui Opus Dei ca Prelatură Personală

Opus Dei a fost ridicat de Ioan Paul II ca prelatură personală în spaţiu internaţional, prin constituţia apostolică Ut sit, din 28 noiembrie 1982. Pentru caracteristicile citate, prelaturile personale se deosebesc, dintr-un punct de vedere, de mişcările şi asociaţiile credincioşilor şi din alt punct de vedere de institutele religioase şi de viaţă consacrată în general.

Dreptul canonic prevede ca orice prelatură personală să fie condusă de dreptul general al Bisericii şi de statute proprii.

Prelatura lui Opus Dei

Înainte de a fi ridicată ca Prelatură, Opus Dei era deja o unitate organică, compusă din laici şi preoţi care cooperau la o datorie pastorală şi apostolică cu un cuprins internaţional. Această datorie specifică creştină constă în răspândirea idealului sfinţeniei în mijlocul lumii, în munca profesională şi în împrejurările obişnuite ale fiecăruia.

Paul VI şi următorii Papi Romani au indicat să se studieze posibilitatea de a dota Opus Dei cu o configuraţie juridică definitivă şi adecvată naturii sale, la lumina documentelor conciliare, trebuia să fie cea de prelatură personală.

În 1969, cu participarea atât a Sfântului Scaun cât şi al lui Opus Dei, a fost început procesul pentru a efectua această conformare. Acest proces s-a încheiat în 1981. Îndată după aceea Sfântul Scaun a trimis o notă informativă la mai mult de două mii de episcopi ale diecezelor în care era prezent Opus Dei, pentru ca să trimită propriile observaţii.

Împlinit acest pas, Opus Dei a fost ridicat de Ioan Paul al II-lea în prelatură personală cu un cuprins internaţional, prin constituţia apostolică Ut sit, din 28 noiembrie 1982, care devine executivă în 19 martie 1983. Cu acest document Pontiful Roman a promulgat Statutele, care constituie legea particulară pontificală a Prelaturii lui Opus Dei. Este vorba de Statutele redactate cu precădere de fondator, cu modificările peste care nu se poate trece pentru a le adapta la noua legislaţie.

La Prelatura lui Opus Dei aparţin preoţi şi laici, bărbaţi şi femei din cele mai diferite naţionalităţi şi culturi.

Raportul lui Opus Dei cu diecezele

Prelatura lui Opus Dei este o structură jurisdicţională care aparţine la organizarea pastorală şi ierarhică a Bisericii. Ca diecezele, prelaturile teritoriale, vicariatele, ordinariatele militare, etc., prelatura se bucură de o proprie autonomie şi jurisdicţie obişnuită pentru realizarea misiunii sale în serviciul întregii Biserici. De aceea depinde direct de Pontiful Roman, prin intermediul Congregaţiei pentru Episcopi.

Prelatul lui Opus Dei

Prelatul lui Opus Dei, actualmente este Episcopul Mons. Javier Echevarría.

Puterea prelatului se extinde la tot ce priveşte misiunea deosebită a prelaturii:

a) credincioşii laici din Opus Dei rămân în condiţia lor de credincioşi ai diecezelor de reşedinţă şi totuşi continuă să fie supuşi puterii episcopului diecezan în acelaşi fel şi în aceleaşi materii a celorlalţi botezaţi. Sunt supuşi puterii prelatului în tot ceea ce priveşte împlinirea datoriilor particulare, ascetice, formative şi apostolice, asumate de ei prin declaraţia formală de încorporare în prelatură. Aceste datorii, prin materia lor, nu se interferează cu puterea episcopului diecezan.

b) Diaconii şi preoţii încardinaţi în prelatură fac parte din clerul diecezan şi sunt pe deplin supuşi puterii prelatului. În acelaşi timp trebuie să menţină o strânsă frăţie în raporturile cu membri prezbiteriului diecezan, să observe cu grijă disciplina generală a clerului. Se bucură de votul activ şi pasiv pentru constituirea consiliului prezbiterial al diecezei.

Pe lângă aceasta, episcopii diecezani, cu permisiunea prelatului sau, când este cazul, al vicarului său, pot să încredinţeze preoţilor din prezbiteriu al prelaturii misiuni sau oficii bisericeşti.

Ce obligaţii desfăşoară credincioşii din Opus Dei?

Munca pe care credincioşii din Opus Dei o desfăşoară nu se limitează la un tărâm specific, ca de exemplu educaţia, asistenţa celor bolnavi sau ajutorul pentru cei defavorizaţi, pentru că fiecare caută să apropie de Dumnezeu persoanele cu care trăieşte, realizând o profundă sămânţă de pace şi de bucurie în ambientul în care se găsesc. Prelatura îşi propune să amintească că toţi creştinii trebuie să coopereze la găsirea de soluţii creştine la problemele societăţii şi trebuie să dea o mărturie continuă a credinţei proprii în ambientul în care trăieşte.

Coordonarea dintre prelatura lui Opus Dei şi diecezele

Statutele lui Opus Dei (titlul IV, capitolul V) stabilesc criteriile pentru a garanta coordonarea perfectă între prelatură şi diecezele în cadrul teritorial la care ea îşi desfăşoară misiunea sa specifică. Iată câteva caracteristice a unei atare coordonare:

a) Nu se începe munca lui Opus Dei nici nu se începe ridicarea canonică a unui centru a prelaturii fără consensul prealabil al episcopului diecezan.

b) Pentru a ridica biserici ale prelaturii, sau când sunt încredinţate biserici deja existente în dieceză – eventual chiar parohii –, se stipulează o convenţie între episcopul diecezan şi prelat sau vicarul regional; în aceste biserici se observă dispoziţiile generale ale diecezei despre bisericile încredinţate clerului secular.

c) Autorităţile regionale ale prelaturii informează cu regularitate şi întreţin raporturi obişnuite cu episcopii diecezelor în care prelatura desfăşoară munca sa pastorală şi apostolică, ca şi cu episcopii care au misiuni directive în Conferinţele Episcopale şi cu organismele respective.