Adevăr, adevăr vă spun: Cine nu intră în staulul oilor pe poartă, ci sare prin altă parte, acela este un hoţ şi un tâlhar; dar cel care intră pe poartă este păstorul oilor. Acestuia paznicul îi deschide şi oile ascultă glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume şi le conduce afară. Când le-a scos pe toate ale sale, merge înaintea lor, iar oile îl urmează pentru că îi cunosc vocea. Pe un străin nu l-ar urma, ci ar fugi de el, pentru că nu cunosc vocea străinilor". Isus spusese această parabolă pentru ei, dar ei nu au înţeles ce înseamnă ceea ce le spunea. Atunci, Isus a zis din nou: "Adevăr, adevăr vă spun: eu sunt poarta oilor. Toţi cei care au venit înainte de mine sunt hoţi şi tâlhari, dar oile nu i-au ascultat. Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine, va fi mântuit. Va intra şi va ieşi şi va găsi păşune. Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să ucidă. Eu am venit ca să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. (Io 10,1-11)
„Mi-a rămas imprimată, şi m-am slujit de ea în rugăciunea mea, o scenă la care am asistat cu mulţi ani înainte parcurgând o stradă din Castilia: câţiva oameni băteau cu forţa în pământ pari şi fixau pe ei plasa care a delimitat ocolul pentru turmă. Puţin după aceea au ajuns la acel loc păstorii cu oile, cu mieii; îi chemau pe nume, şi ele, una câte una intrau în ţarc pentru a rămâne toate împreună, la loc sigur. În acel moment, o Doamne, gândul meu s-a oprit în mod cu totul deosebit asupra acelor păstori şi asupra acelei stâni, pentru că noi toţi care suntem aici – şi mulţi alţii împrăştiaţi în lume – pentru a vorbi cu tine, ştim că facem parte din turma ta. Tu însuţi ai spus-o: Eu sunt păstorul cel bun, cunosc oile mele şi oile mele mă cunosc pe mine. Tu ne cunoşti bine; ştii ce vrem să auzim, să ascultăm mereu cu atenţie toate chemările Păstorului Bun, şi să le urmăm, pentru că aceasta este viaţa veşnică: ca să te cunoască pe tine, unicul şi adevăratul Dumnezeu şi pe cel pe care l-ai trimis, Isus Cristos.
Iubesc mult imaginea lui Cristos înconjurat la dreapta şi la stânga de oile sale, pe care am pus să fie aşezată în oratoriul în care de obicei celebrez Sfânta Liturghie; şi în alte locuri am pus să fie gravate, pentru a trezi prezenţa lui Dumnezeu, cuvintele lui Isus: Eu cunosc oile mele şi oile mele mă cunosc pe mine, pentru ca în orice clipă să considerăm că El ne cheamă, ne instruieşte şi ne conduce ca un păstor turma sa. Este foarte potrivită, deci, amintirea acelui episod din ţinutul Castiliei”
Prietenii lui Dumnezeu, 1
„Cristos a dat Bisericii sale siguranţa doctrinei şi fluxul neîntrerupt al harului sacramentelor; a dispus în plus ca să aveţi persoane capabile să vă orienteze, de a repropune în mod constant drumul. Putem dispune de o comoară infinită de ştiinţă: cuvântul lui Dumnezeu, păzit în Biserică; harul lui Cristos, care este dăruit în sacramente; mărturia şi exemplul celui care trăieşte aproape de noi, a aceluia care a ştiut să construiască cu viaţa sa un drum de fidelitate faţă de Dumnezeu. (...).
Mireasa lui Cristos a manifestat mereu sfinţenia sa – şi astăzi nu mai puţin ca ieri – graţie abundenţei păstorilor buni. Să nu uităm că credinţa creştină ne învaţă să fim simpli, dar nu neciopliţi. Există mercenari care tac şi alţii care spun vorbe care nu sunt ale lui Cristos. De aceea, dacă Domnul permite ca să rămânem în obscuritate, fie în lucruri mici, dacă simţim că credinţa noastră este nesigură, să alergăm la bunul păstor. Să ne întoarcem la acela care intră pe poartă, exercitând dreptul său; la cel care, dăruind viaţa sa pentru alţii, vrea să fie, în cuvânt şi faptă, un suflet îndrăgostit: la acela care este poate şi el un păcătos, dar un păcătos care se încrede mereu în iertarea şi milostivirea lui Cristos”
Este Isus care trece, 34