Omilia Prelatului Opus Dei cu ocazia sărbătorii Sf. Josemaría, 2012

Invitația la munca, ca și parte integrantă a operei răscumpărării, este vocația originară a fiecărei femei și a fiecărui bărbat. În împrejurările actuale, multe țări suferă flagelul șomajului, care produce atât de multe îngrijorări și neplăceri în nenumărate familii. Să ne rugăm pentru autoritățile civile și responsabilii vieții publice, la toate nivelurile, pentru ca, iluminați de către Înțelepciunea dumnezeiască, să știe să găsească și să pună în practică măsurile potrivite ca să ieșim din actuala criză

La Roma, Bazilica Sf. Eugen, 26.06.2012

Iubiți credincioși,

1. Cu ocazia altor aniversări, deja comentaserăm lecturile Sfintei Liturghii în cinstea Sf. Josemaría. Astăzi doresc ca dvs. și eu să ne oprim asupra mesajului pe care ni l-a transmis fondatorul Opus Dei: sfințirea în viața de zi cu zi, așa cum a predicat-o Isus Cristos și ni se prezintă în textele Genezei, scrisorii Sf. Paul către Romani și în Evanghelia Liturghiei de astăzi.

Să luăm în considerare partea finală a textului cărții Genezei pe care tocmai am auzit-o: Domnul Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului ca să o lucreze şi să o păzească (Gn 2, 15). Invitația la munca, ca și parte integrantă a operei răscumpărării, este vocația originară a fiecărei femei și a fiecărui bărbat. Cu dreptate, Sf. Josemaría putea afirma că orice muncă cinstită este «un mijloc necesar pe care Dumnezeu ni-l încredințează aici pe pământ, prelungind zilele noastre și făcându-ne părtași ai puterii lui creatoare, ca să ne câștigăm traiul și în același timp adună roade spre viața cea veșnică (In 4, 36)» (Sf. Josemaría, Prietenii lui Dumnezeu, 57). În acest fel ne invită să-L descoperim din nou pe Dumnezeu, atât la muncile importante cât și la ocupațile zilnice, care se pot converti în fundament solid pentru sfințirea personală.

Această dimensiune originară a muncii este rațiunea cea mai profundă a dreptului tuturor să aibă o ocupație profesională care să îi permită să trăiască și să rezolve necesitățile familiei lui. Din păcate, în împrejurările actuale, multe țări suferă flagelul șomajului, care produce atât de multe îngrijorări și neplăceri în nenumărate familii. Să ne rugăm pentru autoritățile civile și responsabilii vieții publice, la toate nivelurile, pentru ca, iluminați de către Înțelepciunea dumnezeiască, să știe să găsească și să pună în practică măsurile potrivite ca să ieșim din actuala criză a țărilor respective, respectând în mod deplin demnitatea persoanelor și binele comun. Încredințăm această intenție lui Dumnezeu prin mijlocirea Sf. Josemaría, apostolul sfințirii muncii.

Suntem sunt fii ai lui Dumnezeu

2. A doua lectură amintește, prin cuvintele Sf. Paul, că creștinii sunt fii ai lui Dumnezeu, călăuziți de Duhul lui Dumnezeu. Apostolul trage, din această afirmare, o concluzie imediată: «n-aţi primit un duh de robie ca iarăşi să vă temeţi, ci aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm „Abba, Tată!”» (Rm 8, 15).

Paul prezintă temerile și tulburările societății vremurilor sale, supusă la numeroase puteri, răutacioase în majoritate, caracteristice ale vechiul păgânism. De aceea, explica Benedict al XVI-lea într-una dintre enciclicele sale, acele popoare au trăit cufundați în teamă, deși aveau mulți zei; «însă zeii lor — comentează Papa — se dovediseră discutabili şi din miturile lor contradictorii nu venea nici o speranţă. În pofida zeilor ei erau „fără Dumnezeu” şi prin urmare se aflau într-o lume întunecată, în faţa unui viitor obscur» (Benedict al XVI-lea, Enciclica Spe salvi, 30-XI-2007, n. 2).

Creștinii, dimpotrivă, ca fii ai lui Dumnezeu, știu să aibă un viitor luminos. «nu că ştiu în amănunţime ceea ce îi aşteaptă, — continuă Papa — ci ştiu în ansamblu că viaţa lor nu se sfârşeşte în gol. Numai atunci când viitorul este sigur ca realitate pozitivă, devine posibil de trăit şi prezentul» (Enciclica Spe salvi, 30-XI-2007, n. 2).

Să medităm des la această realitate: sunt fiu al lui Dumnezeu, fiică a lui Dumnezeu; și, în fața acestui dar, este logic să încercăm să conferim un sens suprafiresc la tot ceea ce facem. Sf. Josemaría obișnuia să repet că cel suprafiresc, când se referă la oameni, în cele din urmă, devine deplin uman. Dacă venim în întâmpinarea harului, suntem gata să menținem un dialog cu Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfânt, în orice împrejurare și activitate.

Această mare minune a credinței noastre ne va umple de curaj, preaiubiți credincioși, ca să înfruntăm, cu încredere în Dumnezeu și seninătate, dificultățiile pe care le întâmpinăm în existenta noastră; și acelea care provin ca urmăre a actualei crize economice și a lipsei locurilor de muncă. Susținuți de această certitudine, putem face ale noastre cuvintele psalmului responsorial: laudate Dominum omnes gentes, ca răspuns la fagaduințele pe care Dumnezeu însuși ni le adresează: cere-mi şi îţi voi da neamurile ca moştenire şi în stăpânire marginile pământului! (Ps 2, 8).

Dar trebuie să cerem cu credință și perserverență să se rezolve în mod pozitiv suferințele produse de lipsa de muncă. Uniți cu tărie între Voința lui Dumnezeu, care îndreaptă toate evenimentele spre bine celor care cred în El, putem repeta: Slujiţi Domnului cu frică, plecaţi-vă la picioarele lui cu cutremur! (...) Fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în El! (Ps 2, 11-12).

Anul credinței

3. Încă o dată, am meditat la marea minune a pescuitului miraculos din Evanghelie. Din punct de vedere uman, îndemnul lui Isus — să arunce mrejele în plină zi, după o noapte neroditoare — părea inutil și absurd. De asemenea, Petru și alții erau pescari de profesie: știau bine meseria și zonele mai ascunse ale lacului Genezaret care nu avea secrete pentru ei. Totuși, ascultă: in verbo autem tuo laxabo retia (Lc 5, 5), dacă porunceşti tu, voi arunca din nou mrejele. Nu vă minunează credința lui Simon Petru? Și noi avem nevoie de credință pentru a face față vicisitudinilor existenței noastre, mai ales cele care implică un răspuns generos la planurile lui Dumnezeu.

În câteva luni, în octombrie, va începe Anul Credinței convocat de Sfântul Părinte. Cum ne pregătim? Înfăptuim în mod explicit această virtute înainte de a primi Sacramentul Spovezii sau al Împărtășaniei? Ne îndreptăm lui Dumnezeu cu credință în rugăciune, în ciuda multelor obligații profesionale care ne ocupă timpul? Încercăm să le apropiem de Domnul pe persoanele iubite, pe prieteni, pe colegi? Să nu uităm — pentru că este adevărat — că Dumnezeu vrea să se folosească de fiecare dintre noi pentru ca ceilalți să-L cunoască, să și-L apropie, să-L iubească.

Uitați ce credință deschide larg toate porțile și arată orinzonturi care se păreau închiși. Această este învățătură a pasajului evanghelic. Ascultând la îndemnul Domnului, Petru și tovărășii lui aruncau mrejele lor: Aşa au făcut — povestește Sf. Luca — şi au prins o mulţime mare de peşti, încât li se rupeau mrejele. Atunci au făcut semn tovarăşilor lor din cealaltă barcă să vină şi să-i ajute. Aceştia au venit şi au umplut amândouă bărcile până într-atât încât erau să se scufunde (Lc 5, 6-7).

Ce mare lecție de credință și ascultare la Dumnezeu! Isus Cristos ne invită și pe noi să ne sfințim în împrejurările obișnuite de zi cu zi și să aruncăm mrejele apostolatului în marea lumii.

S-o rugăm pe Sfânta Fecioară Maria, prin mijlocirea Sf. Josemaría, pentru ca fiecare dintre noi să știe să audă glasul lui Cristos și să se implice — insist — la răsonarea acestui glas la ureche multor altor persoane. Astfel vor fi, ca Apostoli, urmași lui Cristo și pescări de oameni în mijlocul ocupațiile obișnuite.

Și, firesc, să-I cerem Domnului — ca buni fii ai Succesorului lui Petru — să-l ajute pe Sfântul Părinte, pe episcopi, pe preoți, în misunea lor de Păstori care știu să dea viața pentru a sluji pe toate suflete. Amin.