În mijlocul durerii prilejuite de decesul iubitului nostru Papă Francisc și al recunoștinței față de Dumnezeu pentru mărturia sa generoasă, vă scriu acest mesaj pentru a vă comunica o veste imediată.
După cum știți, era prevăzută desfășurarea la Roma a celui de-al X-lea Congres general ordinar al Lucrării, în aceste două săptămâni, până pe 5 mai.
După ce am ascultat Consfătuirea centrală și Consiliul general, ținând cont de faptul că — din cauza proximității datei de începere — majoritatea congresiștilor au ajuns deja la Roma, s-a decis ca lucrările Congresului să fie reduse la strictul necesar: reînnoirea funcțiilor din cadrul Consiliului general și al Asesoriei centrale, care, conform prevederilor, urmează să fie numite sau reînnoite la fiecare opt ani.
Vom profita de aceste zile pentru a trăi în comuniune cu întreaga Biserică durerea și riturile funerare ale Sfântului Părinte. Toate regiunile Opus Dei veți fi într-un fel prezente în Cetatea Eternă prin surorile și frații voștri congresiști.
Celelalte chestiuni care urmau să fie tratate în cadrul Congresului, și despre care v-am vorbit în mesajul din 8 aprilie, vor fi studiate ulterior, deoarece acum este un moment de doliu, de rugăciune și de unitate cu întreaga Biserică.
Așa cum v-am spus în mesajul precedent, să apelăm la Sfânta Maria, Maica Speranței, pentru ca, în această perioadă de sede vacante, să fie mângâiere și călăuză pentru toți în Biserică

Roma, 21 aprilie 2025