Dragi mei: Isus să vegheze asupra fiicelor și fiilor mei!
Doar câteva rânduri, cu această ocazie, pentru a vă cere din nou să vă rugați mult pentru atâtea intenții: pacea în Țara Sfântă, în Ucraina și în Rusia, precum și în alte locuri unde lipsește pacea, despre care, de obicei, aflăm mai puține știri. Fie ca harul Anului Jubiliar să călăuzească întreaga umanitate să treacă prin Poarta Sfântă, care este Cristos. El este pacea și speranța noastră.
Să continuăm să ne rugăm intens pentru studiul privind statutul Lucrării. Deși finalizarea și rezultatul final al acestui demers nu depind de noi, ci de Sfântul Scaun, mi se pare probabil că această lucrare va ajunge la concluzie în decursul acestui an.
Acest an începe, de asemenea, cu perspectiva Congresului General Ordinar al Lucrării, care va avea loc între sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai. Pe lângă aprofundarea propunerilor de modificare a statutului, aceasta va fi și o ocazie de a analiza concluziile adunărilor regionale, care au avut loc în toate circumscripțiile teritoriale ale Lucrării. Este încurajator să vedem dorințele de fidelitate și apostolat exprimate în aceste concluzii.
Desigur, Papa și întreaga Biserică sunt mereu prezenți în rugăciunile noastre. Iar astăzi, când se încheie Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, dorim să ne rugăm în mod special pentru această unitate, al cărei element esențial este comuniunea cu succesorul lui Petru.
Vă port zilnic pe fiecare dintre voi la Sfânta Liturghie și în rugăciunile mele. Toate intențiile voastre, bucuriile și necazurile voastre sunt mereu prezente acolo.
Cu toată afecțiunea, vă binecuvântează
Părintele vostru

Roma, 25 ianuarie 2025