🎄 Felicitare de Crăciun a Prelatului Opus Dei (2025)

„Avem o mare misiune: să transmitem adevărata pace, care este Isus Cristos”. Prin aceste cuvinte, mons. Fernando Ocáriz invită să trăim Crăciunul împărtășind mesajul imens și extraordinar al Evangheliei: iubirea lui Dumnezeu, Care Se face mic pentru a veni în întâmpinarea fiecărei persoane.

Printre numeroasele texte referitoare la Crăciun, în special din Evanghelie — pe care le-am meditat de atâtea ori — mi-a venit în minte, pentru aceste momente, unul anume, pentru a vă ura tuturor sărbători fericite: acel text al îngerilor: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care El îi iubeşte!”. Pace oamenilor pe care El îi iubeşte, pentru că Domnul îi iubește cu siguranță pe toți, dar toți avem nevoie să primim dragostea lui Dumnezeu, și atunci este când vine acea adevărată pace.

Cristos este pacea noastră. Este ceea ce trebuie să proclamăm cu bucurie, pentru că avem pacea de care lumea are nevoie. În ciuda faptului că suntem foarte mici și avem atâtea defecte, atâtea limitări, avem însă marea sursă a păcii, care este Isus Cristos. Isus Cristos este ceea ce vom contempla într-un mod special de Crăciun, ca în fiecare an: un Dumnezeu care se face mic pentru ca noi să avem, într-un fel, mai multă ușurință de a fi aproape de El, de a nu avea un respect excesiv, ca să spunem așa. Domnul se pune foarte la îndemâna noastră.

Trebuie să ne gândim că lipsește pacea în lume. Spunea Sfântul Josemaría, mulți vă veți aminti, că lipsește pacea în lume pentru că lipsește pacea în conștiințe, pentru că adevărata pace trebuie să iasă din inima oamenilor. Și, în acest sens, avem și noi o mare misiune: să transmitem pace, să dăm pace, să fim — cum spunea și Sfântul Josemaría, și toți vă veți aminti foarte bine — semănători de pace și de bucurie.

Și cum o să facem noi asta? Cum o să transmitem pacea? Dacă pacea este Cristos, și El a spus: „Eu sunt pacea”, iar Sfântul Paul spune: „El este pacea noastră”, atunci, dăruind pe Isus Cristos, transmițând tot ceea ce este mesajul imens și extraordinar al Evangheliei, al iubirii lui Dumnezeu. Pentru că, așa cum am amintit la început: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care El îi iubeşte!”. Această pace Domnul este dispus să o dea tuturor, dar are nevoie de corespondența noastră liberă.

De aceea trebuie să fim atenți, fără a ignora marile dificultăți care există în întreaga lume, să nu admitem un sentiment de disperare sau de pesimism, pentru că, dacă Dumnezeu este cu noi, chiar dacă suntem puțin lucru, vom putea întotdeauna, cu toată Biserica, să transmitem această adevărată pace care este Isus Cristos. Crăciunul este o ocazie pentru a medita mai mult la toate acestea și pentru a le face mai mult parte din viața noastră. Multe felicitări și pentru noul an, și Îl rugăm pe Domnul să ne însoțească mereu, pentru că suntem slabi și avem nevoie mereu de sprijinul și de ajutorul Lui.

Multe felicitări tuturor!